Declararea și plata impozitului specific se fac până la 25 iulie 2017

201
Declararea și plata impozitului specific se fac până la 25 iulie 2017 - declarareasiplataimpozituluispec-1499070420.jpg

Articole de la același autor

25 iulie 2017 este termenul limită de declarare și plată a impozitului specific unor activități pentru semestrului I din 2017.


Prin derogare de la prevederile titlului II din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, persoanele juridice române care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN: 5510 - "Hoteluri și alte facilități de cazare similare", 5520 - "Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată", 5530 - "Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere", 5590 - "Alte servicii de cazare", 5610 - "Restaurante", 5621 - "Activități de alimentație (catering) pentru evenimente", 5629 - "Alte servicii de alimentație n.c.a.", 5630 - "Baruri și alte activități de servire a băuturilor" au obligația de a declara și plăti impozit specific unor activități, potrivit Legii nr. 170/2016. Declararea și plata impozitului specific se efectuează semestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare. Suma de plată o reprezintă o jumătate din impozitul specific anual.


În vederea îndrumării contribuabililor și aplicării unitare a prevederilor legislației în vigoare privind impozitul specific unor activități, ANAF a elaborat un Ghid privind aplicarea impozitului specific unor activități, care a fost publicat pe site-ul ANAF, la secțiunea Asistență contribuabili/ Persoane fizice/ Ghiduri curente.


Informații detaliate se pot obține de la :
- structurile pentru asistența contribuabililor din cadrul organelor fiscale;
- telefonic la Centrul de asistență a contribuabililor, la nr. 0314039160;
- accesând pagina de Internet, site-ul www.anaf.ro.










Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7258 secunde