Decât să plătesc avocații, mai bine plăteam amenzile!

"Nu există agent economic fără pată. Doar organul de control e perfect." Această deviză e îmbrățișată de unii inspectori fiscali. Ei sunt vânătorii ce hăituiesc evaziunea ascunsă în hățișul de facturi și chitanțe, de balanțe finaciar-contabile, de rapoarte de casă și ștate de plată. Flerul le spune că "fiara" e pitulată între documente. Chiar dacă, după săptămâni de frecat hârtiile firmelor, nu reușesc să o scoată din bârlog, ei "știu" că "bestia" este acolo. Nu concep ca vreun patron să nu fie evazionist. Filosofia lor spune că oricine realizează o cifră de afaceri - cât de mică - trage în piept Fiscul, că economia reală poartă, în ADN-ul său, gena evazionismului, ca pe un păcat originar. De aceea, trebuie trecută prin ciurul și dârmonul controlului. Ei, da - admit "vânătorii de contravenții și infracțiuni" -, un om de afaceri nesancționat este doar un bandit încă nedovedit!

Pe la începutul anului, patronul unei firme de comerț îmi relata că timp de o lună, doi inspectori i-au stat pe cap și l-au frecat, doar-doar îi vor descoperi o încălcare a legii, un TVA sau un impozit pe profit dosit. Au cercetat în prezent, au scormonit în trecut și, de-ar fi putut, ar fi căutat și prin afacerile viitorului. Cum n-au descoperit nicio abatere, au început să se lamenteze: "Nu putem, domnule, să ne întoarcem, după o lună de muncă, la șefu’ și să-i spunem că ești perfect. Așa că, decide singur cu cât să te amendăm!" Omul a înțeles încurcătura celor doi inspectori, filosofia după care se conduce sistemul și s-a autoamendat cu o mie de lei pentru vina că o oarecare factură nu ar fi fost scrisă citeț.

L-am întrebat: "De ce ai acceptat sistemul, de ce pactizezi cu el?" S-a uitat la mine cu îngăduință. "Las că e bine! Ce știi tu!? Acum cincisprezece ani mă rupeau cu amenzi doar pentru că sunt SRL. De fiecare dată i-am contestat și am câștigat în justiție. Decât să fi plătit avocații, mai bine le plăteam amenzile și ieșeam în avantaj. Acum, lucrurile au evoluat în bine, dacă am «dreptul» să îmi dau singur sancțiuni. Autoamendarea este la fel ca autocritica de pe timpul comuniștilor: te deranjează, dar nu te doare."

Deunăzi, directorul unei firme de operare portuară mi-a povestit o pățanie de pomină cu una dintre "specialistele" Fiscului. "Auzi, domnule, au început inspectorii ăștia să confunde capitalismul cu comunismul. Vine la mine o cuconiță și îmi cere devizul serviciilor pe care mi le prestează terții. Bașca, mi-a ordonat să-i prezint calculațiile tarifelor mele. I-am spus că eu sunt privat, că nu lucrez cu bani publici și că mărfurile le contractez de pe piață, la prețul ofertat sau prin negociere. Ea, nu și nu, că trebuie să-i demonstrez cum s-a ajuns la prețul de livrare respectiv, care au fost elementele de cost. Nu știu de unde a scos-o că eu, agent economic privat, trebuie să îi justific Fiscului, cu devize, de ce macaraua, motostivuitorul, carburanții, pixurile sau energia electrică pe care le cumpăr din import și de pe piața internă m-au costat atât. Ce treabă are Fiscul cu prețurile, domnule? Să-și vadă de taxele și impozitele lui, nu de prețurile noastre! Eu pot să pun în preț o cotă de profit oricât de mică sau de mare vreau. Dacă am costurile de producție și prețul prea mari, mă sancționează piața, iar dacă nu fac profit, dau faliment."