De la începutul stării de urgență traficul pe aeroporturile din România a scăzut cu aproape 95%

91
De la începutul stării de urgență traficul pe aeroporturile din România a scăzut cu aproape 95% - 1-1591965161.jpg

Articole recomandate

Traficul pe aeroporturile din România a scăzut cu aproape 95% de la declararea stării de urgență, generând pierderi financiare uriașe, a afirmat David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România (AAR) și director general al Aeroportului Internațional Cluj, conform Agerpres.


"Traficul pe aeroporturile din România a scăzut, de la declararea stării de urgență, cu aproape 95%, lucru care a dus la pierderi financiare uriașe. Având în vedere că traficul feroviar și rutier au fost deschise de la 1 iunie, iar țările vecine, Bulgaria, Ungaria sau Serbia permit deja zborurile spre destinații externe, solicităm ca după data de 17 iunie să fie ridicate restricțiile privind zborurile către țările unde numărul cazurilor de coronavirus este în scădere, precum Germania, Elveția, Belgia sau Austria. Am implementat toate măsurile pentru limitarea răspândirii Covid-19 și pentru siguranța pasagerilor. Aeroporturile din România își desfășoară activitatea pe o piață extrem de concurențială, iar dacă restricțiile de zbor se mențin, considerăm că vom avea un dezavantaj foarte mare față de aeroporturile din țările vecine", a menționat David Ciceo.


Potrivit sursei citate, în contextul actual generat de pandemia de Covid-19, care a afectat grav aviația civilă, la inițiativa Asociației Aeroporturilor din România, în data de 11 iunie 2020 a avut loc la București o întâlnire între ministrul Transporturilor, Lucian Bode, și directorii generali ai aeroporturilor membre AAR.


Astfel, David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj și președintele AAR, a propus pe ordinea de zi a ședinței, ca subiect principal, ridicarea restricțiilor privind zborurile din România și reluarea traficului aerian spre țările cu risc epidemiologic redus.


Lucian Bode a fost de acord cu solicitările Asociației Aeroporturilor și a făcut demersurile pentru reluarea traficului aerian spre țările cu risc epidemiologic redus. Totodată, ministrul Transporturilor a declarat că va sprijini aeroporturile pentru a depăși criza financiară cu care acestea se confruntă și a propus o întâlnire între directorii aeroporturilor și ministrul Finanțelor Publice, ministrul Dezvoltării și ministrul Muncii, săptămâna viitoare la București, se precizează în comunicatul citat.


De asemenea, în cadrul întâlnirii s-a discutat și despre elaborarea unei scheme de ajutor de stat pentru aeroporturi, despre posibilitatea introducerii aeroporturilor ca entități eligibile în vederea obținerii de împrumuturi garantate de stat, dar și despre modul de aplicare a Ordonanței de urgență pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6089 secunde