Curtea de Conturi a României invită populația la dialog

342
Curtea de Conturi a României invită populația la dialog - 1-1601895472.jpg

Articole de la același autor

Curtea de Conturi a României lansează oficial adresa de e-mail [email protected], un instrument de comunicare dedicat dialogului cu cetățenii și cu societatea civilă în vederea propunerii unor teme care ar putea fi incluse în Programul de activitate al Curții de Conturi pe anul 2021.


Crearea acestui canal de comunicare își propune angajarea unui dialog semnificativ și eficient cu părțile interesate în scopul îmbunătățirii rolului asumat de către Curtea de Conturi a României privind buna gestionare a resurselor publice în interesul cetățeanului.


Prin această inițiativă, Curtea de Conturi a României urmărește continuarea procesului demarat privind consolidarea responsabilității, a transparenței instituționale în relația cu cetățenii, precum și a integrității entităților guvernamentale și din sectorul public, principii asumate prin intermediul standardelor ISSAI 12 și ISSAI 20* emise de către Organizația Internațională a Instituțiilor Supreme de Audit (INTOSAI).


Propunerile pot fi transmise pe adresa de e-mail [email protected] până la data de 30 octombrie 2020. Acestea vor fi analizate de către structurile de specialitate în vederea reținerii aspectelor care intră în sfera de competență a Curții de Conturi a României.


Organizația Internațională a Instituțiilor Supreme de Audit (INTOSAI) este o organizație autonomă, independentă, apolitică și neguvernamentală, fondată în 1953. Unul dintre obiectivele strategice ale acestui cadru de cooperare profesională la nivel internațional este dezvoltarea de standarde profesionale unitare (Standarde de Audit, Norme Metodologice, Ghiduri, Manuale, etc.)  în domeniul controlului și auditului finanțelor publice, prin intermediul cărora să se asigure  o uniformitate și o armonizare a modului în care se desfășoară această activitate pe întregul mapamond.


În calitatea sa de membră a INTOSAI și EUROSAI, Curtea de Conturi a României este parte integrantă a sistemului prezentat, iar documentele elaborate și aprobate în cadrul acestor înalte foruri profesionale internaționale devin în mod evident aplicabile și la nivel național. Astfel, Curtea de Conturi a României a fost și este preocupată atât de revizuirea și actualizarea normelor, standardelor, regulamentelor, ghidurilor și manualelor existente, cât și de elaborarea de noi metodologii de control și audit în conformitate cu cele mai recente dezvoltări pe plan internațional în acest domeniu.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 05 Octombrie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Luni, 05 Octombrie 2020
Stire din Economie : Prețul aurului a scăzut cu 0.80%
Pagina a fost generata in 0.7093 secunde