Cursă cu obstacole spre fondurile structurale

490
Programul Operațional Regional (2007 - 2013), care debutează pe 13 iulie, are o componentă de finanțare a mediu-lui afaceri, căreia i s-a alocat un buget de 782 milioane euro (17% din bugetul total al programului, de 4,6 miliarde euro). Axa prioritară numărul 4 a POR urmărește dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor și reabilitarea siturilor industriale poluate sau neutilizate.
De asemenea, programul sprijină și microîntreprinderile și start-up-urile.
La Constanța, pot beneficia de finanțare din fonduri structurale organizațiile patronale, autoritățile competente ale administrației publice locale, companiile mari care dezvoltă proiecte de modernizare, reabilitare sau reconstrucție și firmele mici, dacă reușesc să se angajeze într-un parteneriat public – privat.
Absorbția fondurilor structurale nu poate fi însă făcută decât cu ajutorul unor specialiști, care să poată scrie proiecte de finanțare foarte bune. La acest capitol nu stăm însă prea bine. Și nu suntem singurii. La nivel național, există maximum 1.000 – 1.500 de specialiști, în condițiile în care necesarul este de circa 15.000. În prezent, se află în formare cel mult 3.000 de specialiști, adică tot insuficient, ținând cont că România trebuie să cheltuiască în jur de 5,2 milioane euro pe zi, șapte zile din șapte, pentru a nu pierde nici un eurocent din fondurile struc-turale.
În total, incluzând și fondurile pentru agricultură și dezvoltare rurală, țara noastră primește peste 17 miliarde euro, în perioada 2007 – 2013 și trebuie să cheltuiască nu mai puțin de 8 milioane euro pe zi.
Pentru IMM-uri, cea mai simplă soluție de a contracta fonduri structurale este cu ajutorul organizațiilor patronale sau guvernamentale de sprijinire a antreprenoriatului. Ca-mera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură (CCINA), prin centrul "Euro Info", Oficiul Teritorial pentru IMM-uri și Cooperație sau Patronatul IMM-uri, prin "IMM Business Centre", pot oferi servicii de consultanță agenților economici, indiferent dacă sunt sau nu membri.
În toate cazurile, însă, proiectele trebuie să primească aprobare la nivel local și să fie declarate complementare cu strategia de dezvoltare a Constanței. Drept urmare, binecunoscute fiind piedicile puse de administrația locală întreprinzăto-rilor constănțeni, există riscul ca fondurile structurale să se oprească la intrarea în oraș și să reușim să contractăm doar câteva sute de mii de euro. Majoritatea banilor de la UE vin în 2008 și poate atitudinea primăriei se va schimba până atunci (n.r. – euro-optimism).
Trecând de barierele administrative, marea problemă a întreprinzătorilor este birocrația europeană. Mai exact, documentele necesare obținerii de fonduri structurale încap în două portbagaje de dimensiuni medii.

Un dosar de finanțare cuprinde, printre altele, următoarele hârtii:
l Rezumatul proiectului
l Acordul de parteneriat între solicitant și eventualii parteneri
l Situația financiară a solici-tantului și a partenerilor, unde este cazul
l Declarație de eligibilitate, pe proprie răspunde, prin care beneficiarul se jură că nu este în stare de faliment sau lichidare, că și-a plătit contribuțiile la asigurările sociale, că și-a îndeplinit obligațiile contractuale la o altă finanțare europeană și că nu are credite restante
l Act prin care solicitanții declară că terenurile sau infrastructura pe care se va face investiție sunt libere de orice sarcini, nu fac obiec-tul vreunui litigiu și nu sunt revendicate de nimeni
l Declarație pe proprie răspundere prin care beneficiarii recunosc că nu au beneficiat de finanțare publică, sub forma ajutorului de minimis, în ultimii trei ani (sau în ultimii 5 ani, dacă este vorba de același proiect), în valoare mai mare de 200.000 euro
l CV-urile membrilor echipei de proiect
l Studiu de fezabilitate, aprobat de autoritățile competente, studiu de trafic/geotehnic/topografic/hi-draulic, expertiză tehnică, plan de afaceri, certificat de urbanism, avize și acorduri pentru certificatul de urbanism (unde este cazul)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.353 secunde