Cum se fraudează bugetul statului cu codul TVA

209
Cum se fraudează bugetul statului cu codul TVA - cumsefraudeazabugetul-1453820244.jpg

Articole de la același autor

Conform promisiunii făcute de președintele Gelu Diaconu, ANAF a început să prezinte metodele de fraudare a bugetelor statului. Primul caz se referă la evaziune fiscală din domeniul TVA.

Inspectorii antifraudă au identificat și stabilit un prejudiciu de peste 24 milioane euro (circa 108 milioane lei), reprezentând TVA aferentă comercializării de legume și fructe către marile lanțuri de retail (Carrefour, Lidl, Metro, Selgros, Billa, Real, Cora, Mega Image) din 2012 până în 2014.

Începând cu ianuarie 2014, inspectorii antifraudă fiscală au analizat și monitorizat activitatea comercială a 62 firme, care au realizat importuri și achiziții intracomunitare de legume și fructe din ianuarie 2012 până în prezent. Circuitul era controlat de un grup restrâns de persoane de origine turcă și reprezenta liderul de piață în acest domeniu, pentru unii retail-eri fiind chiar cel mai important furnizor, după valoarea contractelor.

Sistemul de fraudare funcționa pe două paliere distincte. Primul palier era constituit din 58 de societăți tip "fantomă", fără active, înființate pe numele unor persoane cu situație materială precară, fără studii și fără venituri (cetățeni români sau arabi, refugiați din zone de conflict), care primeau între 100 și 200 lei pentru fiecare firmă.

Firmele din primul palier, care fie nu declarau obligațiile fiscale, fie refuzau să le plătească și intrau în insolvență, aveau rolul de a asigura un circuit de furnizori și facturare pentru cele trei firme din al doilea palier, menit să confere aparența legalității și seriozității necesare colaborării cu marile lanțuri de retail. Timp de doi ani și jumătate, au fost descărcate și comercializate săptămânal în România circa 570 tone legume și fructe (28 TIR-uri), cu predilecție banane și portocale provenite din UE (Franța, Olanda, Grecia și Italia) și citrice importate de la o firma din Turcia, controlată de tatăl uneia dintre persoanele implicate.

În fapt, în cazul achizițiilor intracomunitare, TVA aferentă se înregistra cu taxare inversă, urmând să fie colectată la vânzarea produselor, iar sustragerea de la achitare se realiza prin înregistrarea de achiziții cu TVA deductibil de la firmele tip "fantomă" interpuse pe lanțul de comercializare. În cazul importurilor, obligațiile fiscale erau preluate de aceleași firme tip "fantomă", iar societățile de pe cel de-al doilea palier solicitau compensarea debitelor fiscale.

Valoarea livrărilor din ultimul an către retail-eri a fost de circa 100 milioane euro, perioadă în care bugetul de stat a fost privat de plata TVA, înregistrându-se chiar solduri negative, respectiv TVA de recuperat.

La verificările efectuate în cooperare cu organele de cercetare penală din cadrul IGPR, au fost identificate stocuri de legume și fructe de circa 700 tone, sume de încasat de la retail-eri echivalentul a 4 milioane de euro, terenuri in proprietate in județul Ilfov, instalații de coacere pentru banane, sume în numerar, autoturisme de lux și alte active valorificabile, asupra cărora organele de urmărire penală au dispus instituirea măsurilor asigurătorii în vederea recuperării prejudiciului. În cauză procurorii au dispus reținerea a 12 persoane cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 18 Ianuarie 2016
Stire din Economie : Rambursarea TVA va fi accelerată
Vineri, 22 Ianuarie 2016
Stire din Economie : O nouă procedură fiscală
Vineri, 22 Ianuarie 2016
Stire din Eveniment : Descinderi cu mascați, la Constanța
Pagina a fost generata in 1.2807 secunde