Cum îi afectează pe constănțeni exploatarea gazelor de șist

1372
6
Cum îi afectează pe constănțeni exploatarea gazelor de șist - protestcostinesti47-1336581730.jpg

Articole de la același autor

Posibilitatea ca gigantul petrolier Chevron din SUA să primească undă verde pentru a începe, pe viitor, forajele pentru extragerea gazelor de șist în Dobrogea îi ia cu fiori reci pe mulți constănțeni, și asta deoarece se va aplica metoda fracționării hidraulice, una extrem de controversată.

Ieri, Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, împreună cu alți parteneri, a organizat masa rotundă "Posibile efecte ale exploatării gazelor de șist asupra turismului de litoral", care s-a bucurat de un mare interes. În rândul invitaților s-au numărat reprezentanți ai mai multor instituții, organizații, asociații care se vor implica (într-o oarecare măsură) ori consideră că vor avea de suferit, într-un fel sau altul, de pe urma acestui proiect.

Așa după cum se știe, pentru zona Dobrogei sunt vizate perimetre din Adamclisi, Costinești și Vama Veche. La discuții au participat, printre alții, și au avut posibilitatea unui speech de 4 minute, reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, ABADL, OIL Terminal, ANAT, Mare Nostrum, Asociația Litoral - Delta Dunării, Vama Verde, însă au fost reprezentate și localitățile Limanu și Adamclisi, în total 13 invitați care și-au exprimat punctul de vedere verbal, dar și în scris.

De altfel, scopul organizării mesei rotunde a fost acela de a crea oportunitatea ca toate părțile interesate să își prezinte punctul de vedere și să împărtășească opiniile cu privire la tema propusă, astfel încât să fie adoptate cele mai potrivite poziții ale "actorilor" implicați.

"Ceea ce s-a organizat astăzi, la sediul Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța este doar o primă etapă a demersului, iar grupul de lucru care a inițiat această acțiune va face toate demersurile pentru ca, printr-o deplină transparență, toate materialele prezentate, inclusiv depozițiile scrise, să se găsească pe site-ul CCINA. De asemenea, se va redacta un material sinteză ce va fi trimis autorităților locale și centrale", au precizat reprezentanții CCINA Constanța.

Contaminarea pânzei freatice și a sursele de apă potabilă, existența unui risc seismic asociat, dar și distrugerea turismului se pare că sunt principalele temeri și argumente contra aduse ieri de majoritatea participanților la masa rotundă.

Iată și care au fost concluziile oficiale: "Punerea în balanță, pe de o parte, a posibilelor seisme ce pot apărea, afectarea apei, utilizarea unor substanțe periculoase, iar de cealaltă parte posibilele câștiguri financiare, în forța de muncă ocupată, salarii, dar și ca venituri ale populației și ale statului, duce la ideea că nu ne putem permite riscurile, atât ca dobrogeni, cât și ca țară, de a se realiza exploatarea gazelor de șist în zona litorală. Consecințele exploatării gazelor de șist ar fi deosebit de grave, în privința poluării pânzei freatice, dar și a poluării vizuale, prin prezența unui număr mare de sonde și conducte, care ar compromite activitățile turistice și, nu în ultimul rând, este necesară luarea în considerație a riscurilor de a se provoca seisme puternice în Dobrogea".

Lipsește informația

Înverșunarea este cu atât mai mare cu cât nu există studii de impact vizavi de această metodă - fracționarea hidraulică, ori cercetări din care să rezulte că gazele de șist sunt "energie curată". În plus, și alte țări, precum Bulgaria, au interzis acest tip de foraj, lucru care îi pune încă odată pe gânduri pe români.

Atât locuitorii din Limanu, cât și cei din Adamclisi nici nu vor să audă de exploatarea gazelor de șist, au subliniat ieri doi dintre candidații la scaunul din primar din cele două localități: "Oamenii nu vor să li se otrăvească apa și pământul. Majoritatea trăiește din agricultură. Suntem expuși unor mari pericole, asta au înțeles ei. Noi nu am fost informați despre ceea ce se întâmplă cu aceste explorări și exploatări. Vrem să fie reluate discuțiile, iar decizia finală să fie luată după ce se știu toate amănuntele".

Activiștii de la Vama Verde sunt poate cei mai radicali. Nu vor să audă nici măcar de prospecțiuni, și asta deoarece riscul este foarte mare și în acest caz, susțin ei, așadar cer anularea licențelor de explorare - exploatare. Se strâng și semnături în acest sens.

Opinii pro

"Tehnologia este foarte bine pusă la punct pentru exploatările de acest gen, în ciuda a ceea ce se discută, la nivel de opinie publică. Trebuie însă efectuată o analiză corectă, un studiu de impact. Legislația trebuie clarificată, dar nu trebuie mers din start pe ideea de «nu». Sunt argumente pro și contra. Tehnologia este, repet, foarte bine pusă la punct, dar există probleme de legislație și orice discuție fără un studiu de impact este o discuție inutilă", a precizat reprezentantul OIL Terminal la această masă rotundă, Doru Luțac.

Potrivit acestuia, nu există pericolul unor cutremure însă, referitor la contaminarea pânzei freatice, sunt mai multe aspecte de luat în calcul: "Eu sunt geolog de profesie, nu există absolut niciun pericol să se producă cutremure cu efecte catastrofale, eventual mici rearanjări la nivelul solului, care ar putea să producă cutremure la nivelul de 1, 2 grade, care nici nu s-ar simți. Referitor însă la pânza freatică, aceasta ar putea să fie problema reală, cea mai importantă, care ar putea să fie factorul decizional împotriva acestui proiect. Dar, trebuie văzut la ce nivel se lucrează, pentru că dacă s-ar efectua aceste fracționări hidraulice în apropierea pânzei freatice, atunci este o problemă reală. Dacă, în schimb, se vizează adâncimi de 2.000 - 3.000 de metri, care sunt la distanță foarte mare de nivelul freatic, atunci nu ar fi niciun fel de problemă".

Comentează știrea

gigel
10 mai 2012
gaze de sist

nu va lasati manipulati !..de zeci de ani americanii exploateaza gaze de sist si le merge bine,dar exista o manipulare ca sa cumparam gaze rusesti - sunt interese extraordinare in joc !!!

Vali
10 mai 2012
Exploatare

Se spune ca ,,la omul sarac si boii i-o trag'',asa ca hai, sa-i otravim pe romani, hai sa le exploatam mana extrem de ieftina de lucru, sa le vindem avioane si alte cacaturi second hand iar noi sa aplaudam si sa ne bucuram ca idiotii ca-i bine pentru economia tarii.Adica, decat de foame, mai bine murim otraviti.Cine aproba asa ceva, e criminal pe bune!!!

Alex
11 mai 2012
gaze

Si redeventa de 7% ,crezi cumva ca o sa scada preturile la gaze ? Le vom cumpara de la americani ! Hai sa spunem ca nu se intampla nimic impotriva mediului ,dar cumva stiai ca cantitatea de apa folosita pentru exploatare reprezinta rezerva pe 25 de ani a dobrogenilor ?

Răspuns la: gaze de sist
Adăugat de : gigel, 10 mai 2012
nu va lasati manipulati !..de zeci de ani americanii exploateaza gaze de sist si le merge bine,dar exista o manipulare ca sa cumparam gaze rusesti -...
Alex
11 mai 2012
gaze

La americani le merge super ,de asta le ia foc apa de la robinet ! La cei din ecuador iar le merge bine au murit mii de oameni din cauza deversarilor celor de la Chevron Texaco ,in Brazilia la fel iar o duc bine si aia ! Peste tot este bine ,traim frumos in pace cu natura ,avem grija de ea !

vasile
18 mai 2012
apa potabila

cred ca nu o sa ne mai permitem sa facem mincare de fasole , caci acolo trebuie o cantitate mai mare de apa pentru a o pregatii, si cum apa nu o sa mai fie buna de baut o sa dam fuga la peny sau oricare supermarket de unde nu o sa mai luam apa la preturile de azi ci va creste in functie de pretul la benzina ... la un moment dat se va introduce si acciza (ca la toate produsele de lux )poate ca ar fi un avantaj economic pentru romania daca tot acest gaz ar fi pentru piata interna si nu sa il cumparam de la jidani .ex barilului de petrol 16 dolari asta romanesc vindut la 180 dolari,sau cam asa ,oricum nu e bine ... sper sa se duca dra.u. fara sa ne ia si pe noi .bafta

robert
9 septembrie 2012
gaze de sist

Cei care vor sa se imbogateasca sa exploateze la ma-sa in batatura gaze, nu la noi in localitate! Fara turism si apa potabila,care nici asa nu e extraordinar, o sa o ducem mai bine?? Romanii trebuie sa se trezeasca si sa isi apere interesele, sa nu mai fie doar niste fraieri de pe urma carora castiga desteptii!! Sau poate niste cutremure o sa ne trezeasca...

Răspuns la: gaze de sist
Adăugat de : gigel, 10 mai 2012
nu va lasati manipulati !..de zeci de ani americanii exploateaza gaze de sist si le merge bine,dar exista o manipulare ca sa cumparam gaze rusesti -...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7939 secunde