Cum arată unele dintre cele mai scumpe apartamente scoase la vânzare în Constanța / GALERIE FOTO

4169

Articole de la același autor

Poate că de multe ori v-ați întrebat cum arată un apartament pentru care vânzătorul cere peste 300.000 de euro, o sumă fabuloasă dacă luăm în considerare veniturile constănțe-nilor de rând. Dar cum nu pentru ei au fost gândite și amenajate aceste locuințe, descrierea "pachetului" nu este deloc complicată: spațiu generos, poziționare bună, finisaje de calitate (de bun simț, cum spun vânzătorii).

O priveliște de vis

Numărul apartamentelor cărora prețul le sare de 200.000 de euro este destul de generos la Constanța. Chiar dacă mulți ar fi tentați să creadă că acestea se găsesc doar în Stațiunea Mamaia, ori pe vreo faleză, nu este deloc așa. Totuși, poate cele mai spectacu-loase locuințe, la care mulți visează, sunt în Faleză Nord, practic la limita dintre Constanța și Mamaia, la doar 30 de metri de mare. Să luăm ca exemplu unul dintre apartamentele cu cinci camere de acolo ce își caută un proprietar. În cazul acesta nu te lasă fără cuvinte faptul că are aproape 340 de metri pătrați (!), că ușile cu furnir din stejar sunt aduse din Germania, că gresia și obiectele sanitare aparțin unei anumite mărci, ori că bateriile sunt italiene, ci priveliștea cu totul deosebită. Livingul apartamentului are o terasă mai mult decât generoasă pozițio-nată către mare, cu siguranță locul preferat al deja fericiților proprietari din blocul despre care vorbim, mai ales dimineața și seara. Cât ne-ar costa? În jur de 350.000 de euro…

Acest apartament, ca și altele si-milare care sunt scoase la vânzare, face parte dintr-un complex rezidențial, ansamblu de blocuri finalizat în 2009. "Apartamentele sunt vândute în procent de 70%, prețurile fiind între 950 euro/mp - 1050 euro/mp + TVA, variația de preț fiind în funcție de nivel", a explicat Elena Enache, reprezentant vânzări Spectrum Residences. Așadar, și în acest caz, ca în toate celelalte, se ajunge la prețuri destul de piperate nu neapărat din cauza poziționării ori a finisajelor, ci a suprafeței utile cu mult mai mari față de a majorității apartamentelor din Constanța ce au același număr de camere.

Investiție de 70.000 de euro

Un alt apartament care arată foarte bine, dar care și costă pe măsură - 200.000 de euro - este tot unul cu cinci camere, din zona Stadion, însă cu o suprafață utilă mai mică, de 145 de metri pătrați. A fost cumpărat în urmă cu ceva ani, la roșu, iar proprietarul a investit în el 70.000 de euro, povestește Lucian, agent imobiliar Avantaj Prest. Pare mai degrabă un apartament pentru o familie numeroasă, situat ceva mai departe de nebunia de vară a unei stațiuni. Are dotări numeroase, extrem de necesare, gen centrală proprie, aer condiționat etc, iar prețul negociabil. În principiu, se vinde mobilat însă cu siguranță s-ar găsi o soluție și pentru eventualul client care ar dori să-și amenajeze singur locuința.

Finisajele, la alegerea cumpărătorului

Tot în rândul acestor "bijuterii" de locuințe se găsește, printre altele, și un duplex din Tomis III. Iată pe ce ai da 320.000 de euro: cinci camere (ultimele două etaje din zece), 400 metri pătrați suprafață utilă, cinci băi, două balcoane, vedere spre mare și lac. Un avantaj, ori nu, în funcție de dorințele fiecăruia, este faptul că finisajele apartamentului (gresie, faianță, parchet, lavabil etc) se aleg de către cumpărător.

Mai multe imagini, pe site-ul Cuget Liber: www.cugetliber.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.3159 secunde