Cu cât se mai vând apartamentele în Constanța

2310
3
Cu cât se mai vând apartamentele în Constanța - blocapartamente-1313611316.jpg

Articole de la același autor

În mare, în lunile iunie și iulie, prețurile nu au suferit mari modificări pe piața imobiliară constănțeană. Lipsa lichidităților, accesul destul de greoi la credite, instabilitatea financiară și, de ce nu, lunile de vară, au făcut ca lucrurile să se miște destul de puțin.
Totuși, datele unei statistici realizate de TopEstate.ro, în intervalul iunie - iulie 2011, arată că prețurile imobilelor scoase la vânzare în Constanța au evoluat ori nu, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în funcție de segment.
Prețurile garsonierelor par să fie, în continuare, în ușoară creștere. Dacă în iunie - iulie 2010 prețul mediu al garsonierelor din Constanța era de 28.900 euro, în scădere de la 30.200 euro, în prezent a recuperat și chiar a depășit pragul de 32.000 euro. Așadar, graficele evidențiază o scumpire cu aproximativ 10% a garsonierelor, și chiar mai mult în multe cazuri, în ultimele 12 luni. Agenții imobiliari ai TopEstate sunt de părere că această creștere se explică prin accesul ceva mai facil la credite, însă nu și la sume generoase, pe fondul scăderii veniturilor împrumutaților. Așadar, practic constănțenii nu își permit să achiziționeze ceva mai mare, iar cum cererea pe acest segment este destul de mare, proprietarii își permit nu doar să țină de prețuri, ci chiar să le mărească.

Apartamente la prețuri mai… reale
Pe de altă parte, spre jumătatea acestui an băncile nu au mai acordat ușor credite Prima Casă, susțin agenții imobiliari, astfel că posibilii clienți care și-ar fi dorit un apartament au tot amânat decizia de cumpărare. Proprietarii au tras prețurile în jos ca să îi convingă să cumpere. Așa se face că un apartament cu două camere a ajuns să coste și 45.000 euro, în Constanța. Prețul mediu este, însă, de 50.800 euro și poate ajunge și la 60.000 euro. În aceeași perioadă a anului trecut, două camere costau, în medie, cu cel puțin 4% mai mult.
De altfel, la această oră nu puține sunt cazurile în care vânzătorii au scăzut prețurile apartamentelor cu două camere chiar și sub 40.000 de euro. În Tomis Nord, de exemplu, un apartament de 42 metri pătrați costă 38.000 euro, iar în KM 4-5, 31.000 euro. Prețurile scad însă și până la 27.000 euro în cazul a două camere nedecomandate, de pe IC Brătianu. Nu neapărat aceasta ar fi valoarea reală, dacă analizăm condițiile și ceilalți factori, însă comparativ cu anii de boom imobiliar, când prețurile au luat-o razna, scăderea este una semnificativă.
Prețul mediu al apartamentelor cu trei camere, decomandate, situate în zone semicentrale ale Constanței, se situa, în iunie - iulie 2010, la 76.800 euro. În prezent, prețul a scăzut cu cel puțin 6%, spre 72.800 euro, potrivit TopEstate.ro. Pentru apartamentele cu trei camere confort redus, aflate la periferie, prețurile au scăzut cu 3%, spre 60.000 euro. Dacă analizăm însă oferta mult mai bine, găsim apartamente cu trei camere și sub 50.000 de euro. Unul fără îmbunătățiri, dar decomandat, în aceste zone periferice, poate fi cumpărat și cu 42.000 euro. Se poate și mai bine. În KM 4-5, trei semidecomandate, confort doi, cu îmbunătățiri de actualitate, așa cum spune proprietarul, cu aer condiționat, mobilat și utilat, costă 38.000 de euro.



Comentează știrea

Mihai
18 august 2011
Articol comandat

Suna a articol comandat, preturile sunt inca peste puterea de cumpararea a pietei asa ca nu enimic realist in acest articol, am mai vazut inca cel putin un artciol de acest gen. Cred ca preturile vor scadea in continuare pana vor ajunge la nivelul normal, anii de glorie ai imobiliarelor au apus. Imi pare rau sa citesc in ziarul dvs astfel de aricole - va pierdeti credibilitatea!

janett l
18 august 2011
pretul la case creste

cred ca cei care isi dau cu parerea nu sint in bussiness,preturile cresc s-au scad astai un marchet,in ce vrei sa bagi banii?sint cele m-ai stabile investitii nu exista in lume m-ai bune investitie le gasesti acolo se ridica s-au se coboara tu ai ceva in mina ce sa faci cu banii vorbesc de cei care produc zilnic.

geo
19 august 2011
Vrajeala cu crescutul preturilor. Preturile scad clar!

Cum puteti spune ca o sa creasca preturile cand oamenii nu mai au sa isi plateasca datoriile. Plus ca intram in iarna. Cei care cumpara acum sunt tot cei cativa bani ...dar pe astia ii numeri pe degete si nu cred ca vor mai arunca cu banii aiurea, mai ales ca o sa fie lipsa de lichiditati. Oferta este mai mai re decat cererea / si decat potentialii cumparatori reali. Problema este ca pretul este tinut mai mult de agentii care traiesc din comisioane procentuale. Ei sunt cei care cresc pretul nejustificat, la fel ca intermediarii de la piata. Sfatul meu este sa vindeti cat mai repede si jos!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 20 Aprilie 2011
Stire din Social : Cât cheltuim pentru masa de Paște
Pagina a fost generata in 1.0794 secunde