€ 4.7315
£ 5.2727
$ 4.2103

Mai multe ştiri online:

Creștere spectaculoasă a traficului de mărfuri în porturile maritime românești

Ştire online publicată Marţi, 18 Iunie 2019. Autor: Ion TIȚA-CĂLIN
În danele companiei Socep din portul Constanța e forfotă mare. Nu mai puțin de șapte nave se află sub operare. Iată, se descarcă cocs petrol, sare, îngrășăminte chimice, colemanită, minerale brute, containere și se încarcă grâu, porumb și containere cu diverse mărfuri. 




În celelalte terminale ale portului, macaralele și podurile rulante muncesc din greu la încărcarea - descărcarea a altor 18 nave, în timp ce în radă 13 nave stau la coadă să intre la operare. Pentru următoarele trei săptămâni, un număr de 57 de nave comerciale și-au anunțat sosirea în terminalele de operare din portul Constanța.
După cum vedeți, stimați cititori, portuarii au mult de lucru. De altfel, evoluția porturilor maritime românești în primele cinci luni ale anului 2019 a întrecut așteptările. Traficul general de mărfuri a crescut cu 12,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2018. Împreună, porturile Constanța, Midia și Mangalia a derulat 25.550.955 tone.
Cum se explică acest salt? În primul rând, prin creșterea cu 24,56%, față de perioada ianuarie - mai 2018, a cantităților de cereale derulate. A contribuit, de asemenea, saltul înregistrat și de alte grupe de mărfuri cu pondere ridicată în traficul total: minereurile și deșeuri metalice (+25,77%), îngrășămintele (+26,91%), petrolul  brut (+12,19%), cărbunii (+12,02%) și mărfurile containerizate (+1,57%).
Traficul maritim a fost de 19.568.828 tone (în creștere cu 7,26% față de aceeași perioadă din 2018), iar cel fluvial, de 5.982.127 tone (mai mare de 36,57%).
x    x    x
Constanța - cel mai mare port românesc - a manipulat 21.967.857 tone de mărfuri, în creștere cu 15,23% față de ianuarie - mai 2018. Saltul s-a datorat creșterii exportului de: cereale provenite din România, Serbia și Ungaria (+24,37%), produse petroliere (+13,46%), minereuri și deșeuri metalice (+25,81%), combustibili solizi (+12,02%) și îngrășăminte (+28,74%).
În structura fluxurilor de mărfuri s-au produs ușoare schimbări. Dacă în primele cinci luni din 2018, cerealele și semințele uleioase au avut o pondere de 32,23%, în ianuarie - mai 2019 au reprezentat 33,84% din volumul total de mărfuri manipulate. Ponderi importante au înregistrat: minereurile și deșeurile metalice (18,39%), mărfurile containerizate (12,49%), hidrocarburile (11,52%), îngrășămintele și produsele chimice (7,83%), combustibilii solizi (7,81%) și produsele metalice (4,50%).
În perioada de referință, traficul de containere din portul Constanța a totalizat 2.744.815 tone, respectiv 278.562 TEU (containere standard), fiind mai mare cu 1,43%, în tone, dar mai mic cu 1,03%, în TEU.
x    x    x
În lunile ianuarie – mai 2019, portul petrolier Midia a derulat un trafic total de 3.492.981 tone de mărfuri, mai mic cu 1,02% față de aceeași perioadă din 2018. Cantitățile de hidrocarburi, care dețin o pondere de 93,38% în totalul mărfurilor manipulate la Midia, s-au diminuat cu 1,47%. 
x    x    x
Surpriza o reprezintă micuțul portul Mangalia, care a manipulat 86.909 tone de mărfuri, cu 182,07% mai mult decât în ianuarie - mai 2018. În structură, cimentul reprezintă 56,91% din traficul total, iar produsele petroliere 28,80%. 
x    x    x
Pe malul opus al Mării Negre, porturile rusești au raportat un trafic de 98,9 milioane de tone de mărfuri, în primele cinci luni ale anului 2019, în scădere cu 11,2% față de perioada de referință din 2018. 
Novorossiysk - cel mai mare port al Federației Ruse - a manipulat 62,4 milioane tone de mărfuri, cu 4,6% mai puțin decât în ianuarie – mai 2018. În celelalte porturi rusești, situația a fost următoarea: Tuapse – 9,0 milioane tone (-11,2%), Rostov pe Don – 5,8 milioane tone (-11,2%), Kavkaz – 6,2 milioane tone (-39,3%), Taman – 6,8 milioane tone (+26,0%), Temryuk – 2,06 milioane tone (+41,5%).


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Social
miercuri, 17 iulie Foto : Șoselele morții pe litoral. "Da, este nevoie de acele separatoare de sens!" 7624 vizite, 0 comentarii Șoselele morții pe litoral. "Da, este nevoie de acele separatoare de sens!"
Tehnologie
miercuri, 17 iulie Foto : Mare atenție la aplicația care „îmbătrânește” fețe! 3968 vizite, 0 comentarii Mare atenție la aplicația care „îmbătrânește” fețe!
Monden
luni, 15 iulie Foto : Cornelia Catanga a făcut infarct! 2954 vizite, 0 comentarii Cornelia Catanga a făcut infarct!
ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8503 secunde