€ 4.7249
£ 5.2925
$ 4.2241

Mai multe ştiri online:

Crește alocația de hrană a marinarilor și scafandrilor

Ştire online publicată Luni, 15 Ianuarie 2018. Autor: Ion TIȚA-CĂLIN
Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre de guvern pentru majorarea alocației de hrană de care beneficiază personalul navigant și auxiliar îmbarcat pe nave, conform prevederilor HG nr. 185/1994.


Conform actului normativ, alocația crește: 
- de la 26,28 lei la 42,38 lei pe zi, pentru o tură de 12 ore, pentru personalul îmbarcat pe nave maritime de transport și călători, nave maritime de cercetare, tancuri petroliere, de transport fluvial, platforme de foraj și extracție maritimă, nave de pescuit maritime, nave fluviale cu propulsie de transport mărfuri și călători, tancuri propulsate de bunkeraj, drage fluviale și maritime, șalande, macarale autopropulsate și nepropulsate, șlepuri, ceamuri, remorchere portuare, pilotine și șalupe de inspecție și control;
- de la 26,28 lei la 37,80 lei pe zi,
pentru o tură de 12 ore, pentru personalul îmbarcat pe restul navelor și corpurilor plutitoare nespecificate mai sus, nave de orice categorie pe timpul cât sunt în conservare, pe timpul iernatului, pe timpul construcției și reconstrucției în țară;
- de la 28,42 lei la 45,84 lei pe zi pentru scafandri.
În porturile maritime românești, va beneficia efectiv de creșterea alocației personalul navigant din cadrul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare Constanța, de pe remorcherele și pilotinele companiilor private, de pe navele tehnice ale Administrației portuare, ferry-boat-urile „Mangalia” și „Eforie”, aflate în conservare, și scafandrii. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7577 secunde