Credeți că „fabricile de diplome” din România ar putea deveni „fabrici de competențe”?

Reformele promovate de guvernanții români de-a lungul celor trei decenii au adâncit și mai mult criza educației naționale și, odată cu ea, criza de competențe din economia românească.

Ieri, pe masa Guvernului Cîțu a ajuns proiectul „România educată”, inițiat de președintele României, Klaus Iohannis, despre care autorii lui susțin că este „cel mai amplu și comprehensiv proiect de reformă a educației din România”. Rămâne să vedem dacă așa este și dacă va da rezultatele pe care economia națională le așteaptă de trei decenii.

Corupția, colegul de bancă al educației

Pentru astăzi nu mi-am propus să fac o analiză a proiectului prezidențial, ci să pun în evidență rolul jucat de una dintre cele mai importante forțe subversive ale educației naționale: corupția.

Învățământul și corupția sunt colegi de bancă, nu de azi, de ieri, ci de decenii. Era pe la mijlocul veacului trecut, când mi s-a predat lecția asta. Abia începusem să deslușesc slova cărții. Atunci, am aflat, cu uimire și furie, că premiile de sfârșit de an se dau nu doar pe învățătură, cât, mai ales, pe șpagă. De-a lungul vieții, aveam să învăț că, în sistemul național de educație, puterea banului și cea a poziției sociale sunt mai mari decât cea a științei de carte. Din fericire, pe vremea studiilor mele, odraslele de oameni cu bani mulți și cu funcții influente erau mai puține decât astăzi, astfel că învățământul mai păstra aparența curățeniei morale.

Cu timpul, însă, o serie de structuri ale educației – învățământul seral și fără frecvență, sistemul repartiției în producție a absolvenților de învățământ superior, examenele de ocupare a catedrelor din marile orașe – au cedat presiunii tot mai mari a corupției și traficului de influență, devenind verigile slabe ale acestuia. Era inevitabil ca ultima redută - examenele de absolvire și cele de admitere – să cadă în fața asaltului acestor forțe, lucru întâmplat înainte de 1989.

Lucram ca sociolog la Șantierul Naval Constanța, când, în 1987, au sosit câțiva proaspeți absolvenți ai facultății de subingineri din Constanța. Unul dintre ei era atât de slab pregătit încât până și ucenicii de la cursurile de calificare își băteau joc de el. Individul a fost luat imediat la ochi de Gheorghe Dimoiu, directorul general din acea vreme, care a dat dispoziție să fie dat afară pentru incompetență. Tânărul subinginer a fost salvat de un unchi – șef cu o anumită putere în șantierul naval. Rubedenia a făcut ce a făcut și l-a ascuns pe incompetent de ochii cerberului. Le-a dat dispoziție unor șefi de secție să îl programeze numai în tura de noapte, când nu prea era de lucru și deci nu putea greși cu nimic. Mai ales, nu exista pericolul ca subinginerul să se întâlnească cu vreun director. Astfel că, doi – trei ani, tânărul a fost… invizibil pentru conducerea șantierului.

Prostăvanul era slobod la gură și tot șantierul a aflat că taică-său dăduse o turmă de berbecuți și zeci de putini de brânză ca să-l bage și să-l scoată, cu o patalama de subinginer, din facultate. Iar el, știindu-se „tare-n tată“, fiind, pe deasupra, mult prea leneș și greu de cap, n-a învățat o buche. Dar a luat diploma și o repartiție mai bună decât cei ce și-au tocit coatele în amfiteatrele și laboratoare școlii.

După 1989, corupția n-a mai întâlnit nicio stavilă. A inundat sistemul educațional, de la învățământul preșcolar până la doctorat. Rezultatul a fost apariția unei armate de „specialiști“ de teapa celui despre care tocmai v-am povestit, produse ale „fabricilor de diplome” din zilele noastre.

Îmi amintesc că, în anul 2006, s-a prezentat la redacția noastră, pentru angajare, o tânără absolventă de jurnalistică. Pe diploma sa era trecut numele unei facultăți renumite nu doar pentru calitatea slabă a absolvenților scoși pe bandă rulantă, ci și pentru șpăgile încasate de unii profesori, la fel de nepregătiți ca și studenții lor. Tânăra aspira să devină lider de opinie și să dea lecții cititorilor ziarului „Cuget Liber“. Visul ei s-a năruit în clipa în care am întrebat-o câți locuitori are România. Nu a fost în stare să-mi dea măcar un răspuns greșit, măcar unul cu aproximație de 10 – 15 milioane. N-am mai continuat testul. Îmi era teamă că, dacă o voi întreba care este capitala țării, mă va trimite la Budapesta.

Stimați cititori, cred că orice proiect reformist din învățământul românesc ar trebui să înceapă cu combaterea și eradicarea corupției. Această forță ce subminează de zeci de ani educația națională, transformând școlile din „fabrici de competențe” în „fabrici de diplome”.