Cote de șprot și calcan în pescuitul de la Marea Neagră

539
Cote de șprot și calcan în pescuitul de la Marea Neagră - cotedesprotsicalcan-1515331558.jpg

Articole de la același autor

Consiliul Uniunii Europene a adoptat regulamentul privind limitele de captură pentru 2018, pentru anumite specii de pești din Marea Neagră. Regulamentul vizează Bulgaria și România.


Mai exact, Consiliul a confirmat propunerea Comisiei Europene de menținere a limitei de captură pentru șprot la 11 475 tone. În ceea ce privește calcanul, s-a stabilit o captură totală admisibilă la nivelul din planul multianual de gestionare a pescuitului de calcan, de 644 de tone, asupra căreia s-a convenit în cadrul celei de a 41-a reuniuni anuale a Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană, din octombrie 2017.


Acordul se bazează pe cele mai bune avize științifice disponibile și pe principiile politicii comune reformate în domeniul pescuitului.


Stocurile de pește din Marea Neagră exploatate de Bulgaria și România sunt împărțite cu țări din afara UE, respectiv: Turcia, Ucraina, Georgia și Federația Rusă. Din 2008, Uniunea Europeană a stabilit, în fiecare an, cote autonome pentru stocurile de calcan și de șprot.


Anul acesta, pentru prima dată, toate părțile interesate implicate au convenit asupra unui plan multianual de gestionare a pescuitului de calcan. Acordul stabilește o cotă pentru calcan pe termen scurt, dar va deveni un plan de gestionare complet care va conține și alte măsuri de gestionare începând cu 2020.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3728 secunde