Contribuabilii au șanse mari să câștige contestațiile împotriva Fiscului

224
1
Contribuabilii au șanse mari să câștige contestațiile împotriva Fiscului - contribuabiliicontestatiefiscala-1424449298.jpg

Articole de la același autor

Știți ce șanse de reușită aveți dacă contestați o decizie a Fiscului? Mai mare de 1 la 10. În anul 2014, Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin structurile specializate de soluționare a contestațiilor, a verificat peste 7.800 de dosare, cu o sumă totală contestată de aproape 1,5 miliarde de lei, privind actele administrativ fiscale. Soluțiile au fost următoarele: 52,83% dintre contestații s-au soldat cu respingerea lor, 5,51% cu desființarea deciziei de impunere, 6,83% admiterea contestației, iar 35,83% au primit alte soluții (anularea actelor administrativ fiscale, lipsa competenței de soluționare a contestațiilor, renunțarea de către contribuabil la contestație, precum și suspendarea soluționării cauzei pe cale administrativă de atac.

În perioada supusa analizei, în 1.247 de cauze având ca obiect deciziile structurilor de soluționare a contestațiilor, instanța s-a pronunțat pe fond. ANAF precizează că instanțele s-au pronunțat asupra legalității și temeiniciei obligării contribuabililor la plata debitelor și conformarea față de măsurile stabilite de organele fiscale și menținute de către structurile de soluționare a contestațiilor, hotărând că suma de aproape 400 milioane de lei, în 734 de cazuri, a fost corect stabilită în sarcina contribuabililor, în timp ce pentru suma de peste 110 milioane de lei, în 483 de cazuri, au dat câștig de cauză contribuabililor.

Pentru suma de 13 milioane de lei, instanțele au pronunțat, în 30 de cazuri, alte soluții, informează ANAF.

Contestațiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, deciziilor pentru regularizarea situației emise în conformitate cu legislația în materie vamală a măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispoziție de măsuri, precum și împotriva deciziei de reverificare se depun de către persoanele interesate la organele fiscale emitente ale actelor administrative fiscale. 

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
23 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 11 Februarie 2015
Stire din Economie : A început vânătoarea de bonuri fiscale
Luni, 26 Ianuarie 2015
Stire din Economie : Calendarul fiscal al lunii ianuarie
Pagina a fost generata in 0.3832 secunde