Constănțenii investesc în ferme de prepelițe, ciupercării, sere, silozuri și patiserii

1895
Constănțenii investesc în ferme de prepelițe, ciupercării, sere, silozuri și patiserii - 5747286500a3db82df4d54077c816533.jpg

Articole de la același autor

Constănțenii au prins gustul investițiilor productive. Sunt încurajați de finanțările nerambursabile, de miliardele de euro oferite de Uniunea Europeană, dar și de ajutoarele de stat.

"Eximbank România" - Sucur-sala Constanța are în analiză un număr de 20 de proiecte, pentru care se solicită finanțare euro-peană și sprijinul băncii statului, a declarat, pentru co-tidianul "Cuget Liber", directorul Ionel Ștefan.
Cele mai multe dintre ele au ca obiect producția și serviciile din agricultură. Unii dintre între-prinzători constănțeni vor să înființeze ferme de caprine, de porcine ori de prepelițe. Alții au proiecte pentru sere sau silozuri de cereale. Sunt solicitați banii europeni pentru a produce vinuri ori pentru înființarea unor ferme de ciuperci. Industria alimentară are și ea oameni cu inițiativă. Sunt accesate fonduri pentru retehno-logizarea unităților de panificație, pentru înființarea de patiserii și cofetării.
În acest an, sucursala "Exim-bank România" a finalizat deja un număr de 10 proiecte de finanțare, parte cu fonduri UE, parte cu ajutor de la stat, iar altele din resursele băncii.
"Este un moment prielnic pentru investiții - afirmă Ionel Ștefan. Economia se află pe un trend pozitiv, resurse financiare gratuite există, statul acordă ajutoare, iar creditele s-au ieftinit în medie cu 1 - 1,5% din decembrie 2010 și până acum. Structura proiectelor demonstrează că întreprinzătorii privați constănțeni s-au orientat bine. Mizează pe producția agricolă, care răspunde atât nevoilor pieței interne, dar asigură și disponibilități pentru export."
Proiectele aflate în lucru la "Eximbank România" reprezintă doar un eșantion din masa proiectelor constănțene aflate în analiza băncilor. Numărul lor în continuă creștere demonstrează că întreprinzătorii privați s-au molipsit de virusul investițiilor pe bani europeni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8001 secunde