Constanța ratează afacerea Olimpiadei Albe

656
Constanța ratează afacerea Olimpiadei Albe - 733ae1b1103a3a338c8a0d6c7cd856a9.jpg
Rusia este țara organizatoare a Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2014. Competiția va fi găzduită de orașul-port Soci, de la Marea Neagră. Evenimentul constituie un prilej de mari investiții și mari afaceri, nu doar pentru ruși.
După cum se știe, compania constănțeană Grup Servicii Petroliere (GSP) a participat, începând din 2009, la instalarea a 150 km de conductă submarină cu diametrul de 20 inch (1 inch = 2,54 centimetri) și 4,5 kilometri de conductă cu diametrul de 6 inch, în cadrul proiectului de construcții marine Olympia. Acesta va asigura aprovizionarea cu gaze a zonei de coastă a Mării Negre, din ținutul Krasnodar, inclusiv a orașelor Tuapse și Soci.
Orașul gazdă are cel mai mult de profitat. Odată cu Olimpiada Albă, el devine un punct de atracție pentru navele de croazieră. Portul se află în fază avansată de reconstrucție. În final, va putea primi nave cu capacitatea de până la 3.000 de persoane, iar în marina sa vor putea acosta 400 - 500 de yachturi.
Pe 2 iunie 2011, portul rusesc a lansat serviciul regulat de pasageri de-a lungul coastei Mării Negre, cu catamaranele de mare viteză "Soci -1" și "Soci -2" (ale armatorului Rosmorport FSUE). Acestea au 40 de metri lungime, 10 metri lățime, ating o viteză maximă - 32 noduri (60 km / h) și pot lua 300 de pasager la bord.
Cele două nave fac voiaje de-a lungul coastei Mării Negre, între opt terminale de zona Soci, precum și între porturile rusești și Abhazia.
Pe termen lung, dezvoltarea turismului de croazieră la Soci este și în avantajul portului Constanța, căci marile nave atrase de portul rusesc vor face escală și în România, pe timpul verii. Întrebarea este: cum ar putea profita românii de momentul Jocurilor Olimpice de Iarnă.
Până în prezent, companiile care agenturează navele de croazieră din portul Constanța nu au primit nicio solicitare pentru Olimpiada Albă. Se bănuiește că proprietarii de pacheboturi nu sunt interesați de eveniment, din motive de profitabilitate. Având în vedere costurile ridicate, nu pot risca să-și aducă navele de pasageri în Marea Neagră și să nu aibă turiști. Cei ce ar fi trebuit să pună cap la cap piesele întregii afaceri sunt tour-operatorii. Dar, după cum se constată, orașul-port Constanța n-a intrat în calculele lor legate de Jocurilor Olimpice de Iarnă.
Poate că, de acum încolo, marile agenții de turism din România vor lua în considerare oportunitatea care le stă în cale și vor mișca un deget. De ce n-ar organiza croaziere dedicate Olimpiadei cu veliere românești: bricul "Mircea" și goeleta "Adornate"?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 24 Februarie 2011
Stire din Social : Se întoarce iarna, la Constanța
Joi, 21 Ianuarie 2010
Stire din Social : Constanța se luptă cu nămeții
Pagina a fost generata in 0.2183 secunde