Scandal în transporturile maritime din România (III)

Consiliul Concurenței s-a autosesizat în cazul ArcelorMittal Galați

3974
Consiliul Concurenței s-a autosesizat în cazul ArcelorMittal Galați - f3891b7bf6e1b37b8e1ba5deca9e88d4.jpg
Criza apărută în relația dintre ArcelorMittal Galați și companiile din transporturile pe apă a ajuns în atenția autorităților statului. Consiliul Concurenței s-a autosesizat și a început investigațiile, a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Ioan Bădică, șeful Inspectoratului de Concurență Constanța.
Fiind vorba de o anchetă în curs, instituția nu poate oferi alte informații, decât că vor fi audiate toate părțile implicate: Arcelor Mittal Galați, "Comvex", Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța și Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile.
Trebuie spus că, potrivit legii, inspectorii de concurență au o putere uriașă. Ei au dreptul să intre în spațiile, terenurile sau mijloacele de transport ale agenților economici, să examineze, să ridice și obțină copii de pe orice documente, registre, acte financiar-contabile și comerciale sau alte evidențe, să ia declarații reprezentanților și angajaților agenților economici, să sigileze orice amplasament și oricare documente legate de activitatea agentului economic.
Teoretic, investigația ar trebui aplice metodele utilizate în anchetele care urmăresc aflarea adevărului. Astfel, ar trebui să pornească de la acuzele formulate de CNAPMC, CNACN și "Comvex", dar și de la explicațiile lui ArcelorMittal Galați. Apoi, vor trebui reconstituite faptele economice, financiare, manageriale, pe baza probelor: documente și declarații. Aceste fapte vor trebui comparate cu textul Legii concurenței pentru a se constata care dintre ele contravin prevederilor sale. În final, dacă există abateri de la lege, trebuie făcută încadrarea lor, stabilite vinovățiile și aplicate sancțiunile.
Într-un memoriu adresat ministrului Radu Berceanu, CNAPMC și ACN susțin următoarele: "Conform articolului 6, literele a și f din Legea concurenței, este interzisă folosirea în mod abuziv a unei poziții dominante deținute de unul sau mai mulți agenți economici pe piața românească, prin recurgerea la fapte care au ca obiect afectarea activității economice, constând în exploatarea stării de dependență în care se găsește Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile, care are o activitate specializată, concepută pentru a servi combinatele siderurgice din România (în special cel din Galați) și care nu dispune de o soluție alternativă în condiții echivalente (adică nu are posibilitatea de a atrage clienți care să acopere golul creat de ArcelorMittal Galați). Este în afara oricărui dubiu că ArcelorMittal Galați, acționând concertat cu ceilalți agenți economici români aflați sub controlul Mittal Steel Holdings, dețin o poziție dominantă în contextul pieții afectate de această practică anticoncurențială, iar acțiunile lor sunt de natură să afecteze activitatea de transport maritim și fluvial din România."

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3604 secunde