CONECT – Catalogul organizațiilor neguvernamentale pentru evidență, consultare și transparență

370
CONECT – Catalogul organizațiilor neguvernamentale pentru evidență, consultare și transparență - conectcatalogulorganizatiilorneg-1621518660.jpg

Articole de la același autor

CONECT – platforma gestionată de Secretariatul General al Guvernului este instrumentul prin care Executivul își propune să încurajeze dezvoltarea organizațiilor neguvernamentale, participarea publică și voluntariatul.

Prin această platformă, va fi promovată activitatea ONG-urilor înscrise și se dorește îmbunătățirea instrumentelor de voluntariat, astfel încât aportul organizațiilor la dezvoltarea economică și socială a României să fie recunoscut și apreciat. Astfel, catalogul își propune să reprezinte prima sursă de informare cu privire la asociațiile și fundațiile active și relevante din România.

„Ne dorim să sprijinim comunitățile de expertiză și să le implicăm cât mai mult în elaborarea deciziilor publice. În egală măsură, CONECT se adresează responsabililor din cadrul executivului central care se ocupă de relația cu societatea civilă, precum și responsabililor din domeniul transparenței decizionale, S.G.G. propunând astfel un instrument de lucru pentru preluarea expertizei de la nivelul societății civile. Creat din dorința de a întări colaborarea între administrația publică și sectorul neguvernamental, CONECT reprezintă un cadru transparent prin care dorim să asigurăm accesul la informații, cu scopul de a prelua cele mai bune idei sau proiecte venite din parte ONG-urilor, iar toate organizațiile înscrise vor fi încurajate să participe la principale dezbateri și consultări pe marginea deciziilor publice”, se arată în mesajul Secretariatului General al Guvernului.

Obiectivele CONECT vizează:

– informarea și consultarea organizațiilor neguvernamentale;

– dezvoltarea unei resurse constant folosite de administrația publică pentru a comunica cu un număr cât mai mare de actori ai societății civile;

– promovarea activității organizațiilor neguvernamentale;

– furnizarea de informații privind activitatea organizațiilor neguvernamentale;

– crearea unui cadru de colaborare între organizații neguvernamentale și administrația publică.

Înregistrarea organizației pe care o reprezentați în Catalog se realizează prin completarea formularului disponibil în secțiunea „Înscrie-te”, introducerea informațiilor reprezentând manifestarea acordului organizației pentru ca datele introduse să fie date publicității și utilizate de către reprezentanții autorităților publice de la nivel central și local.

„Pentru orice nelămuriri privind completarea formularului de înregistrare, ne puteți contacta la adresa de e-mail [email protected]”, precizează Secretariatul General al Guvernului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.8076 secunde