Compania Carpatair a intrat în insolvență

126
1
Compania Carpatair a intrat în insolvență - carpatair-1390568658.jpg

Articole recomandate

Compania aeriană Carpatair a solicitat și obținut joi intrarea în insolvență cu intenția de a urma un proces de reorganizare judiciară.
Compania motivează decizia prin daunele de 30 de milioane de euro, provocate de litigiile cu Aeroportul Timișoara, având ca obiect activități anticoncurențiale. 
"Cauzele unei astfel de decizii sunt legate în principal de existența unor litigii împotriva Aeroportului Timișoara având ca obiect activități anticoncurențiale investigate în prezent de Comisia Europeană, dar și de instanțele și autoritățile naționale, daunele estimate depășind 30 de milioane de euro", potrivit reprezentanților Carpatair, citate de Mediafax.
În cursul procesului de reorganizare, compania va continua o activitate comercială normală, iar conducerea companiei va fi asigurată de actuala echipă de management condusă de Nicolae Petrov, sub supravegherea administratorului judiciar desemnat.
Pentru perioada rămasă din sezonul de iarnă, până la sfârșitul lunii martie 2014, programul de operare a fost redus, menținându-se zborurile profitabile.
Principalii acționari ai companiei Carpatair, înființată în anul 1999, sunt un grup de oameni de afaceri elvețieni.


Comentează știrea

christian louboutin red sole
28 februarie 2014
christian louboutin red sole

christian louboutin dv diamonds 100 sandals Stiri Economie : Compania Carpatair a intrat în insolvență | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online christian louboutin red sole http://goatshares.com/images/christian-louboutin-outlet-usa.asp

Articole pe aceeași temă

Marţi, 29 Octombrie 2013
Stire din Economie : Insolvența, un fenomen la Constanța
Vineri, 04 Octombrie 2013
Stire din Economie : Reformă fiscală cu pipeta
Pagina a fost generata in 0.3782 secunde