Război ca-n filme, împotriva piraților

Comandouri ale marinei militare din Coreea de Sud și Malaezia au eliberat două nave

1182
Comandouri ale marinei militare din Coreea de Sud și Malaezia au eliberat două nave - 18f91a9f059ec0d149538d6800cc9027.jpg
Două evenimente recente arată că războiul împotriva pirateriei capătă un alt curs și că balanța începe să se încline în favoarea forțelor de intervenție navală.

Pe data de 21 ianuarie 2011, un comando al marinei militare sud-coreene a eliberat tancul petrolier "Samho Jewerly", capturat de pirații somalezi cu o săptămână în urmă, în Marea Arabiei.
Forțele speciale au început atacul la ora 9,58. În timpul luptei, opt pirați au fost uciși, iar alți cinci au fost capturați. Cei 21 de membri ai echipajului (8 sud-coreeni, 11 birmanezi și 2 indonezieni) au fost eliberați.
Comandantul navei (în vârstă de 58 de ani) a fost rănit în confruntare, fiind împușcat în abdomen, dar starea sănătății sale nu este critică.
Președintele Coreei de Sud, Lee Myung Bak, a salutat succesul operațiunii de salvare.
După eliberare, nava "Samho Jewerly", însoțită de distrugătorul "Choi Young", s-a îndreptat spre o zonă mai sigură (portul Salalah, din Oman).
"Samho Jewerly" are capacitatea de 19.924 tdw, a fost construit în 2001 și are pavilion Malta. Armatorul este Samho Shipping, din Pusan, Coreea de Sud.
În aceeași zi, marina militară a Malaeziei a eliberat tancul chimic "Bunga Laurel". Nava, cu capacitatea de 19.900 tdw, construită în 2010 și având pavilion Panama, se îndrepta spre Singapore. Era încărcată cu ulei de lubrifiere și diclorură de etilenă. Valoarea mărfii se ridica la 10 milioane de dolari.
În Marea Arabiei, la 300 mile est de coasta Omanului, în jurul prânzului, "Bunga Laurel" a fost atacată de pirații somalezi. Echipajul a reușit să se baricadeze în castelul navei și să transmită semnalul de primejdie.
"Bunga Mas 5", o navă de război a marinei din Malaezia, se afla la numai 14 mile în urmă și a primit ordinul de a executa operațiunea de salvare. Un elicopter "Fennec" a fost trimis în recunoaștere, iar pe baza informațiilor primite de la el s-a lansat acțiunea de eliberare a navei.
Când centrul de comandă a fost înștiințat că o navă-bază a piraților se apropie de "Bunga Laurel", echipajul elicopterului a primit ordin să deschidă focul de mitralieră. Cei de pe nava-bază s-au speriat și au părăsit zona, astfel că cei șapte pirați de pe tancul petrolier au rămas izolați.
Apoi, un comando al marinei malaeziene s-a apropiat de "Bunga Laurel", iar lunetiștii au doborât trei pirați aflați la vedere, pe punte. Ceilalți patru au încercat să se refugieze în castel, dar fără succes.
Piraților rămași în viață li s-a ordonat să se predea. Drept răspuns, bandiții au deschis focul împotriva comandoului.
Atunci, elicopterul și "Bunga Mas 5" au executat foc de acoperire, pentru protecția echipei de intervenție. Pirații au fost cuprinși de panică.
Profitând de situație, comandoul a urcat rapid la bordul navei.
Trei dintre pirați au ridicat mâinile, pentru a semnala că se predau. După câteva minute cei patru pirați se aflau în mâinile militarilor.
Ulterior, nava a fost atent cercetată pentru a nu exista alți pirați la bord sau vreo amenințare de explozie. Întreaga operațiune a durat două ore. Cei 23 de membri ai echipajului, toți filipinezi sunt, acum, în siguranță.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2995 secunde