CNVM îi rupe cu amenzi pe șefii de la SC "Argus" Constanța

591
1
CNVM îi rupe cu amenzi pe șefii de la SC
Compania "Argus" SA deține un loc fruntaș în topul scandalurilor din mediul de afaceri al Constanței. Acționariatul său este divizat în doi poli de putere, care se reclamă la toate instituțiile și se războiesc în justiție. Certurile au izbucnit cu prilejul adunării generale ordinare din 16 septembrie 2011, a cărei miză a fost alegerea administratorilor și preluarea conducerii societății. De atunci nu se mai termină.

Recent, s-a consumat un nou episod din acest nesfârșit război.

Prin Ordonanța nr. 211, din 4 iulie 2012, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare l-a amendat pe Antonel Cristi Bunu cu 5.000 de lei, pe motiv că "a exercitat în mod abuziv, de facto, funcții de conducere în cadrul SC Argus SA, Constanța, împiedicând accesul în societate al administratorilor de drept, aleși în cadrul AGA din 10.11.2011 și înregistrați la Oficiul Registrului Comerțului, conform certificatului constatator nr. 542362/15.06.2012."

CNVM consideră că "prin aceste fapte au fost aduse atingeri intereselor acționarilor, inclusiv prin neasigurarea condițiilor necesare menținerii unei piețe ordonate și, respectiv, ridicării măsurii de suspendare de la tranzacționare a ac-țiunilor SC Argus SA, aceștia fiind în imposibilitatea de a-și valorifica deținerile în acest emitent."

Prin Ordonanța nr. 212, din 4 iulie 2012, din aceleași motive, George Constantinescu a fost sancționat tot cu o amendă de 5.000 de lei.

Cele două persoane au un răgaz de 30 de zile pentru a contesta sancțiunile.

Comentează știrea

Ciprian Gabriel
9 iulie 2012
Argus

Ii doare drept undeva pe cei din conducerea ilegala din clica lui Chelu....Si SIF-ul e mana in mana cu ei...

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 04 Ianuarie 2012
Stire din Social : Amenzi pentru petarde și artificii
Pagina a fost generata in 0.3549 secunde