Cine a adus șomajul în Portul Constanța

979
1
Cine a adus șomajul în Portul Constanța - terminalcontainere-1319043257.jpg
Din 1990 și până în prezent, potențialul uman al portului Constanța a suferit schimbări cantitative și calitative majore. De la circa 20.000, numărul lucrătorilor din sectorul de operare a ajuns la aproximativ 7.000, în anul 2007, și la circa 5.000, în 2010.

Capitalul pariază pe tehnică
Cauzele principale nu sunt cum s-ar putea crede, la prima vedere, fluctuațiile mari ale traficului de mărfuri, de la o etapă la alta, și schimbarea structurii lui. În 1988, traficul de mărfuri atinsese recordul, neegalat până astăzi, de 62.342.000 tone. Au urmat ani când cantitatea de mărfuri manipulată a coborât la jumătate, dar și ani cu vârf de trafic, precum 2005 și 2008, când acesta s-a apropiat de recordul din 1988.
Vinovate de reducerea constantă a locurilor de muncă, dar și de schimbarea conținutului muncii sunt noile tehnologii de operare portuară: paletizarea și containerizarea mărfurilor, mecanizarea și automatizarea activităților, apariția silozurilor performante pentru cereale și ciment, a terminalelor moderne pen-tru materii prime siderurgice și containere. Privatizarea unităților de operare portuară în intervalul 1990 - 2000 nu a făcut decât să accelereze pătrunderea progresului tehnic în munca portuarilor. Locul lucrătorului cu cârca a fost luat de mașinistul policalificat, numărul docherilor care execută operațiuni manuale fiind tot mai mic.

Criza discriminează
În cele ce urmează, vom vedea cum a afectat criza economică locurile de muncă din acest sector. Din datele de bilanț publicate de Ministerul Finanțelor Publice, rezultă că 30 de companii de operare au raportat, în 2008, un personal mediu total de 5.838 de lucrători. Era ultimul an al creșterii economice, iar traficul de mărfuri din portul Constanța urcase la 59.197.641 tone.
După doi ani de recesiune, în care cantitatea de mărfuri operată a scă-zut cu 27,84%, până la 42.714.653 tone, numărul mediu de personal raportat a ajuns la 4.860 lucrători.
Criza a tăiat 978 de locuri de muncă, respectiv 16,75% din cele existente în 2008. Cele mai multe le-au pierdut: Socep (227); Oil Terminal (157), Comvex (133) și Umex (110).
Totuși, recesiunea a acționat destul de selectiv. Dacă 16 companii au raportat efective mai mici în 2010 față de 2008, alte 13 au înregistrat creșteri, iar una, nicio modificare a efectivelor. "Discriminarea" se dato-rează în principal evoluției diferite a traficului pe tipuri de mărfuri, dar și intrării în exploatare a unor capacități noi de operare (silozuri și magazii de cereale). Spre exemplu, United Shipping Agency, care a pus în funcțiune un siloz modern de cereale, a raportat o creștere de 53 de lucrători.
Se poate afirma, fără a greși, că progresul tehnologic este vinovat de dispariția a circa 14.000 de locuri de muncă din activitatea de operare, din 1990 până în 2010. În seama crizei economice poate fi contabilizată o pierdere de cel mult 1.000 de locuri de muncă.

Top 30 al locurilor de muncă
Studiul nostru arată că, în 2010, Oil Terminal asigura 1.116 locuri de muncă, adică 22,96% din totalul celor raportate de către cei 30 de operatori. Este un fapt cu adevărat surprinzător, dacă ținem cont de gradul ridicat de automatizare al terminalului petrolier.
În continuare, vă prezentăm topul celor 30 de firme, ierarhizate în funcție de numărul mediu de salariați raportat în 2010 (în paranteze este consemnată creșterea, respectiv descreșterea, față de 2008):
1. Oil Terminal - 1.116 (-157);
2. Constanța South Container Terminal - 536 (-49);
3. Socep - 399 (-227);
4. Chimpex - 234 (-47);
5. North Star Shipping - 225 (+6);
6. United Shipping Agency - 222 (+53);
7. Minmetal - 213 (-91);
8. Decirom - 212 (-93);
9. Comvex - 205 (-133);
10. Tomini Trading - 197 (-61);
11. Romned Port Operator - 186 (-6);
12. TTS Operator - 146 (+7);
13. Frial - 122 (-76);
14. Casa de Expediții Phoenix - 121 (+14);
15. Umex - 121 (-110);
16. European Metal Services - 91 (+3);
17. Rotrac - 71 (-10);
18. Barter Trading Romania - 65 (+4);
19. Silotrans - 56 (+7);
20. Barter Port Operator - 51 (+7);
21. Kirazoglu Corporation - 49 (+4);
22. Niva Prodcom - 48 (-9);
23. Silo - Port - 37 (+16);
24. Astar Stevedoring - 35 (-8);
25. Sargeant Marine Romania - 28 (0);
26. Kronospan Zona Liberă Constanța - 26 (+10);
27. APM Terminals Romania - 18 (-35);
28. Amvexis Com - 12 (-5);
29. Beta Intertrans - 11 (+6);
30. Canopus Star - 7 (+2).
În ediția de mâine, vom discuta despre evoluția productivității muncii în activitatea de operare portuară.

Comentează știrea

criticonline
20 octombrie 2011
Bravo domnule Tita !

Felicitari pentru articol. Pe cind un articol despre silozul de cereale construit de Anghel Saligny ? Interesant ca s-au construit dupa '90 terminale de cereale moderne ( silotrans, usa, ness.... ) dar si mai inetersant este lacatul pus pe agro.... sau cum s-o mai numi !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1458 secunde