€ 4.7625
£ 5.4024
$ 4.2638

Mai multe ştiri online:

Cerealele și materiile prime siderurgice au relansat traficul de mărfuri în portul Constanța

Ştire online publicată Miercuri, 08 Mai 2019. Autor: Ion TIȚA-CĂLIN
Activitatea porturilor maritime românești s-a relansat în primul trimestru al anului 2019. Traficul general de mărfuri a crescut cu 12,75% comparativ cu aceeași perioadă din 2018. Împreună, porturile Constanța, Midia și Mangalia a derulat 15.047.418 tone. 


Cum se explică acest salt? În primul rând, prin creșterea cu 35,39%, față de perioada ianuarie - martie 2019, a cantităților de cereale și semințe uleioase derulate. Au contribuit, de asemenea, și alte grupe de mărfuri cu pondere ridicată în traficul total: minereurile și deșeuri metalice (+19,51%), cărbunii (+ 24,74%) și mărfurile containerizate (+5,80%).
În al doilea rând, transportatorii au beneficiat de o iarnă blândă, astfel că rețelele feroviare și rutiere care leagă porturile cu țara și Europa n-au mai fost blocate de zăpezi, iar navigația pe Dunăre nu a mai fost afectată de secetă ori îngheț. 
Traficul maritim a fost de 11.462.978 tone (în creștere cu 4,05% față de aceeași perioadă din 2018), iar cel fluvial, de 3.584.440 tone (mai mare de 53,87%).


XXX 
Constanța - cel mai mare port românesc - a manipulat 12.977.052 tone de mărfuri, în creștere cu 17,67% față de ianuarie - martie 2018. Saltul s-a datorat creșterii exportului de cereale și semințe uleioase provenite din România, Serbia și Ungaria (+35,37%), produse petroliere (+5,25%), minereuri și deșeuri metalice (+19,55%), combustibili solizi (+24,74%), îngrășăminte (+44,93%). 
În structura fluxurilor de mărfuri, s-au produs schimbări semnificative. Dacă în primele trei luni din 2018, cerealele și semințele uleioase au avut o pondere de 30,06%, în ianuarie - martie 2019 au reprezentat 34,59% din fluxul total de mărfuri. Ponderi importante au înregistrat: minereurile și deșeurile metalice (19,54%), mărfurile containerizate (12,33%), hidrocarburile (10,28%), îngrășămintele și produsele chimice (8,80%), combustibilii solizi (7,01%), precum și produsele metalice (4,24%).
În perioada de referință, traficul de containere din portul Constanța a totalizat 1.599.671 tone, respectiv 158.672 TEU (containere standard), fiind cu 5,68% mai mare în tone, însă cu 1,33% mai mic în TEU. 


XXX 
În lunile ianuarie - martie 2019, portul petrolier Midia a derulat un trafic total de 2.026.453 tone de mărfuri, mai mic cu 11,91% față de aceeași perioadă din 2018. Cantitățile de hidrocarburi, care dețin o pondere de 94,27% în totalul mărfurilor manipulate la Midia, s-au diminuat cu 12,24%. 


XXX 
Surpriza o reprezintă micuțul portul Mangalia, care a manipulat 33.369 tone de mărfuri, cu 85,98% mai mult decât în ianuarie - martie 2018. În structură, cimentul reprezintă 64,42% din traficul total, iar produsele petroliere 26,20%.  


XXX 
Pe malul opus al Mării Negre, porturile rusești au raportat un trafic de 61,7 milioane de tone de mărfuri, în primele trei luni ale anului 2019, în scădere cu 4,4% față de perioada de referință din 2018. 
Novorossiysk - cel mai mare port al Federației Ruse - a manipulat 39,5 milioane tone de mărfuri, cu 2,2% mai mult decât în ianuarie - martie 2018. În celelalte porturi rusești, situația a fost următoarea: Tuapse - 5,8 milioane tone (-14,0%), Kavkaz - 3,0 milioane tone (-41,6%), Taman - 4,3 milioane tone (+29,5%), Rostov pe Don - 3,5 milioane tone (+2,2%), Kerch - 0,8 milioane tone (de 2,3 ori mai puțin). 
Porturile din Ucraina au manipulat 37 milioane tone de mărfuri, în creștere cu 12,4% față de ianuarie - martie 2018. Cantitățile de cereale au crescut cu 35,5%, ajungând la peste 13,7 milioane tone, cele de minereu, cu 30%, totalizând 7,8 milioane tone, iar cele de semințe de floarea soarelui cu 6%, ajungând la 1,6 milioane de tone. 
Traficul de containere a fost de 223.500 TEU, fiind mai mare cu 14% față de cel realizat în primele trei luni ale anului 2018. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.765 secunde