Cerealele și îngrășămintele susțin creșterea traficului de mărfuri din portul Constanța

206
Cerealele și îngrășămintele susțin creșterea traficului de mărfuri din portul Constanța - cerealelesiingrasamintelesustinc-1595347679.jpg

Articole de la același autor

Importanța transportului maritim de mărfuri a crescut pe timpul pandemiei Covid-19, dar efectele recesiunii economice generate de această criză se resimt pe toate mările și oceanele lumii, în toate porturile.

La nivel global, fluxurile de produse energetice și cele de mărfuri generale au fost cele mai afectate de încetinirea economiei și de reducerea consumului. În schimb, transporturile de produse agro-alimentare s-au menținut la un nivel ridicat.

În primele șase luni ale acestui an, porturile Constanța (plus zona Midia) și Mangalia au manipulat împreună 29.731.492 tone de mărfuri, cu 3,29% mai puțin față de aceeași perioadă din 2019. Traficul maritim s-a ridicat la 22.437.362 tone (fiind în scădere cu 5,11%), iar cel fluvial a fost de 7.294.130 tone (mai mare cu 2,77%).

Agricultura susține portul Constanța

Constanța - cel mai mare port românesc - a manipulat 26.927.383 tone de mărfuri, cu 1,88% mai mult față de ianuarie - iunie 2019. A influențat pozitiv creșterea cantităților de: cereale (+38,33%), îngrășăminte (+22,11%), petrol brut (+71,39%), produse chimice (+42,80%) și ciment (creștere de 5,42 ori).

În structura traficului nu s-au produs schimbări semnificative. Cerealele și semințele uleioase au reprezentat 44,45% din totalul fluxurilor de mărfuri derulate. Ponderi importante au înregistrat: hidrocarburile (11,49%), mărfurile containerizate (11,49%), minereurile și deșeurile metalice (10,08%), îngrășămintele și produsele chimice (9,87%), combustibilii solizi (5,51%) și produsele metalice (3,57%).

În perioada de referință, traficul de containere din portul Constanța a totalizat 3.094.832 tone de mărfuri, respectiv 310.233 TEU (containere standard), fiind mai mic cu 5,77%, în tone, respectiv 7,02%, în TEU.



Midia - în suferință


În lunile ianuarie - iulie, zona petrolieră Midia a derulat un trafic de mărfuri total de 2.638.465 tone, cu 37,13% mai mic decât în aceeași perioadă din 2019. Hidrocarburile, care dețin o pondere de 86,79% în totalul mărfurilor manipulate la Midia, au înregistrat un declin de 41,61%, ca efect al reducerii cererii de carburanți.

Surpriza o reprezintă micuțul port Mangalia, care a manipulat 165.644 tone de mărfuri, cu 45,09% mai mult decât în ianuarie - iulie 2019. În structură, cimentul reprezintă 55,87% din traficul total, iar produsele petroliere, 41,92%.

Previziuni pesimiste

Evoluția traficului de mărfuri în următoarele luni depinde de relansarea economiei și revenirea vieții sociale la normalitate, pe măsură ce autoritățile vor ridica toate restricțiile.

Portul Constanța va suferi un al doilea șoc începând din al doilea semestru al anului, ca urmare a reducerii cantităților de cereale și semințe uleioase pentru export. Seceta extremă a afectat grav culturile de grâu, orz, ovăz și rapiță din România. Se estimează că recolta din acest an va fi cu 50% mai mică decât în 2019.

Dacă volumul mediu lunar al fluxurilor de mărfuri se va menține cel puțin la nivelul primelor șase luni, porturile maritime românești vor încheia anul 2020 cu un trafic total de 59.462.984 tone, inferior recordului de 66.603.292 tone realizat în 2019.

XXX

Pe malul opus al Mării Negre, porturile rusești au raportat un trafic de 122,8 milioane de tone de mărfuri, în creștere cu 2,9% față de perioada ianuarie - iulie 2019. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.4756 secunde