Ce obiective urmărește Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020

Duminică, 01 Noiembrie 2015
163
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a organizat conferința "Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020: 2015 - primul an de implementare. Perspective 2016", în cadrul târgului INDAGRA.


În deschiderea conferinței, directorul general al Direcției Generale Dezvoltare Rurală - Autoritate de Management pentru PNDR, Mihai Herciu a prezentat obiectivele PNDR 2014-2020, măsurile de investiții în activitățile agricole și non-agricole cuprinse în program, condițiile de accesare ale fondurilor europene, prezentarea rezultatelor PNDR 2007-2013, precum și a primului an de implementare a PNDR 2014-2020.


La rândul său, Secretarul de stat George Turtoi, coordonator la nivelul MADR cu implementarea PNDR 2014-2020, a arătat ca vechiul PNDR 2007-2013, care se încheie la finalul acestui an, a ajuns până în prezent la un nivel de plată de 89%, target-ul până la finalul anului fiind o absorbție efectivă de peste 90%. De asemenea, acesta a prezentat obiectivele PNDR 2014-2020, care vizează, în primul rând, creșterea randamentului în agricultură, adăugarea de valoare la produsele agricole prin activități de procesare și comercializare, în al doilea rând, iar în al treilea rând - crearea unui mediu investițional în zona rurală capabil să conducă la o dezvoltare economică și o modernizare reală a satului românesc.


Astfel, George Turtoi a arătat că pentru creșterea randamentului în agricultură este nevoie, în primul rând, de rezolvarea unei probleme structurale cu care se confruntă agricultura României, anume fărâmițarea terenurilor, prin asocierea fermierilor și coagularea exploatațiilor agricole în ferme de dimensiune medie. De altfel, acesta este un obiectiv încurajat în tot cuprinsul PNDR 2014-2020, atât în ceea ce privește partea de finanțare pentru investiția în ferme, cât și pe partea de procesare.


De asemenea, acesta a precizat că dezideratul creșterii valorii de piața a produselor agricole românești se regăsește în PNDR 2014-2020 prin existenta în program a conceptului de lanț de producție integrat care înseamnă procesarea produselor care se realizează la nivelul fermei.


Totodată, secretarul de stat George Turtoi a afirmat că investițiile in infrastructură se vor prioritiza acolo unde potențialul investițional se întâlnește cu oportunitățile zonelor și unde investitorii sunt mai atrași să investească atât din punct de vedere al scăderii costurilor de producție, cât și al productivității.


Prezentând obiectivele și prioritățile PNDR 2014-2020, precum și stadiul derulării programului în primul an de implementare, secretarul de stat George Turtoi a declarat ca "România este țara care, în prezent, a deschis cele mai multe sesiuni de depunere. Practic, din noul PNDR 2014-2020, am deschis 13 sesiuni de investiții, care sunt în același timp și cele mai importante, și trei măsuri de finanțare pe plățile directe implementate de APIA".


În discursul său, secretarul de stat a subliniat și simplificările pe care le aduce PNDR 2014-2020, față de programul anterior, între care - sesiuni de depunere continue, crearea bazei de date cu prețuri de referință de la nivelul AFIR, implicarea tuturor instituțiilor bancare și nebancare pentru a facilita obținerea cofinanțării.







Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2005 secunde