Ce monumente istorice din Constanța restaurăm și cu ce bani

996
3
Ce monumente istorice din Constanța restaurăm și cu ce bani - edificiulromancumozaic-1349448984.jpg

Articole de la același autor

Ieri a avut loc, la Casa de Cul-tură a Sindicatelor din Constanța, o audiență publică cu tema: "Monumente istorice din Con-stanța. Soluții de finanțare pentru reabilitare", la care au participat, printre alții, reprezentanți ai insti-tuțiilor de cultură din Constanța, consilieri locali, oameni de afaceri, arhitecți. În cadrul evenimentului s-a ridicat problema monumentelor simbol ale Constanței rămase în paragină și care, deși ar trebui să reprezinte elemente de atracție, nu se află pe lista de priorități în ceea ce privește renovarea. Până în prezent, autoritățile nu au alocat în bugetul local bani pentru aceste obiective, iar investitorii privați nu au fost interesați în a finanța proiectele de reabilitare.


"Starea în care se află monu-mentele istorice este cauzată de nepăsarea autorităților locale. Este greu de explicat cum Constanța a rămas în urma multor orașe, ca Iași, Brașov și multe altele unde s-au făcut de ani de zile reabilitări. În Constanța lucrările nici măcar nu au început", a precizat Florin Gavrilă, consilier județean.

De unde luăm bani?

Autoritățile locale spun că nu au bani, iar în ceea ce privește accesarea fondurilor europene lucrurile merg destul de greu. Totuși, la nivelul municipiului Constanța lista acestor monu-mente istorice care nu s-au bucu-rat de o bună întreținere, ori ceva renovări, oricum nu este prea lungă.

"Monumentele pe care vreți să le reabilitați sunt foarte puține. Cazinoul trebuie repus în valoare, Edificiul roman cu mozaic, Vila Șuțu și Casa cu lei, dar ambele sunt proprietăți private, și sinago-ga, care și aceasta aparține comu-nității evreiești. În rest, nu sunt monumente care să fie în degra-dare. Casele pe care le vedem în Peninsulă nu sunt monumente istorice", a explicat arhitectul Radu Cornescu, membru al consiliului de conducere al Ordinului Arhitec-ților din România - Filiala Dobrogea. Potrivit acestuia, administrația locală ar trebui să găsească soluții, împreună cu proprietarii, măcar pentru a renova fațadele, dar nimeni nu poate da buzna în casele oamenilor. În mod normal proprietarii ar trebui amendați frecvent, așa cum de altfel prevede și legea, astfel încât aceștia să fie nevoiți să ia o decizie, fie de a vinde, fie de a renova.

De asemenea, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a ținut să precizeze că și situl arheologic de la Cernavodă merită o atenție deosebită. Pe de altă parte, directorul Serviciului Județean al Arhivelor Statului, Virgil Coman, a ținut să atragă atenția și asupra statuilor, nu puține la număr, care acum zac în subsolurile muzeelor și care ar trebui redate Constanței.

Posibile soluții, variante pentru a face rost de bani pentru aceste monumente istorice au fost prezentate ieri nu de consilieri locali și județeni, prezenți în număr destul de mare la audiența publică, ci de un avocat, Irina Lițcanu. Aceasta este de părere că spre aceste monumente istorice ar trebui direcționate toate sumele obținute din vânzarea, la prețul pieței, a bunurilor abandonate dar și a imobilelor intrate, conform legii, în proprietatea autorităților locale, care astăzi sunt închiriate pe sume de nimic. De asemenea, muzeele dar și alte instituții de cultură, monumente istorice, ar trebui să-și deschidă porțile pentru a se putea desfășura în sălile acestora, contra cost, diverse evenimente. Bineînțeles, ar exista și varianta solidarității private pentru păstrarea moștenirii cultu-rale, însă probabil că până acolo mai este cale lungă.

Virgil Coman a ținut să adauge, vizavi de reabilitarea Cazinoului, că s-ar putea cere și ajutorul orașelor înfrățite cu Constanța, lucru practicat de altfel și de alții.

Numărul celor care au luat cuvântul ieri în cadrul audienței publice a fost unul destul de mare. Toate opiniile vor fi colectate și sintetizate într-un raport ce urmează să fie prezentat în două săptămâni, ca mai apoi să fie trimis tuturor decidenților politici cu atribuții de decizie în domeniu, au spus reprezentanții grupului de inițiativă.

v v v

Grupul de inițiativă este format din: Federația Națională a Sin-dicatelor Portuare, Federația Națională a Sindicatelor Șoferilor din România - Filiala Constanța, Sindicatul Șoferilor "Taximetristul" Constanța, Sindicatul Liber din Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța, Patrona-tul Național al Femeilor de Afaceri din Întreprinderile Mici și Mijlocii, Asociația Oamenilor de Afaceri Creștini - Ortodocși Liga Consilie-rilor Juridici din Județul Constanța, Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii Constanța, Centrul BU.RO COOP Constanța, Sindicatul Liber al Cadrelor Didactice și TESA din Universitatea "Ovidius" Constanța, Sindicatul "Camera Veterinarilor" Constanța, Sindicatul Asistenței Sociale și Protecția Copilului Constanța, Asociația "Viitorul pentru toți". Evenimentul este organizat cu sprijinul Asociației Naționale a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România. 


Comentează știrea

gica contra
7 octombrie 2012
cultura cartofului

Pai si directricea de la cultura e pe nicaieri? Ea nu a avut nicio opinie? Pai se ocupa de cultura constanteana sau de cultura cartofului? Eu cred ca de aia a cartofului si ocazional de aia a stiuletelui

AawHbEVdF
26 septembrie 2014
WZmUCVpkgj

jVGrxu zwlhvzqbhfol, [url=http://bzlbmbjhpagb.com/]bzlbmbjhpagb[/url], [link=http://bvqfbvklgdoz.com/]bvqfbvklgdoz[/link], http://qwobjghmqxbu.com/

KFngWyAoU
12 octombrie 2016
KlfZkXJUPvtVsTuq

OQ5PfS uwjyfwwkdjxh, [url=http://tlkcnnbhzwek.com/]tlkcnnbhzwek[/url], [link=http://qyxdhgslmrri.com/]qyxdhgslmrri[/link], http://qavowjcvweeg.com/

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7484 secunde