Ce le-a promis președintele Klaus Iohannis confederațiilor sindicale

154
1
Ce le-a promis președintele Klaus Iohannis confederațiilor sindicale - ceapromisiohannis-1430415659.jpg

Articole de la același autor

Pe data de 30 aprilie 2015, președintele României, Klaus Iohannis s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu liderii confederațiilor sindicale, pentru discuta teme legate de dialogul social.

Potrivit comunicatului de presă al Președinției: "În cadrul întâlnirii, domnul președinte Klaus Iohannis și-a exprimat convingerea că este nevoie de un dialog social real și consistent între actorii din această zonă, mai ales în contextul nemulțumirilor privind legislația în domeniu exprimate în ultima perioadă de confederațiile sindicale. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a apreciat că sindicatele au un rol foarte important în societatea românească și că aceste consultări reprezintă un prim pas către un dialog real, și nu unul mimat și formal, care să conducă la rezolvarea problemelor cu care se confruntă în prezent sectorul economic, administrația publică, sistemul sanitar sau cel de educație.

Reprezentanții sindicatelor au apreciat că aceste prime consultări inițiate de președintele României reprezintă un moment important. Liderii confederațiilor sindicale au evidențiat în cadrul întrevederii că este nevoie de o mai mare stabilitate legislativă în ceea ce privește piața muncii, de o legislație coerentă, dar și de un dialog social responsabil care să ducă la relații de cooperare, și nu de conflict între părțile implicate. De asemenea, reprezentanții confederațiilor sindicale și-au exprimat nemulțumirea legată de faptul că dreptul la negociere colectivă și dreptul la grevă sunt, în prezent, restricționate și condiționate. Liderii sindicali au vorbit și despre necesitatea unor politici asumate de comun acord prin dialog social în domenii precum educația, sănătatea, apărarea sau securitatea energetică.

La finalul întâlnirii, șeful statului a ținut să sublinieze că, în sensul atribuțiilor sale constituționale de mediator între stat și societate, pentru demararea unui dialog autentic, va stabili în perioada următoare întâlniri cu toți actorii implicați în domenii prioritare pentru România." 

Comentează știrea

SUCIU DAN
6 mai 2015
CRESERE SALARIALA URGENT IN 2015,IN ADMINISTATIA LOCALA,PLUS NORMA DE HRANA.

ANGAJATIILOR DIN PRIMARII SIN 2010,NU NE-AU CRESCUT SALARIILE DAR NE-AU FOST TAIATE MASIV VENITURILE,LUAM IN MANA INTRE 724-900 DE LEI CHIAR CU FACULTATE,IMPRUMUTAM BANI CA SA TRAIM DAR TREBUIE RESTITUITI.DIALOG URMAT DE FAPTE ADICA CRESTERE SALARIALA SI NORMA DE HRANA N 2015.AU PLECAT ANGAJATI DIN SISTEM ,DACA NU OBTINEM NMIC VOM PLECA SI MAI MULTI,VENIM PE DEGEABA LA SERVICIU.IN SISTEM VIN PUTINI SI NU RAMAN,SUNTEM SATUI DE DIALOGURI DE DISCUTII,VREM URGENT FAPTE.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0305 secunde