Ce au discutat armatorii, sindicatele navigatorilor și Comisia Europeană

1363
Ce au discutat armatorii, sindicatele navigatorilor și Comisia Europeană - ceaudiscutatadrianmihalcioiu-1477933428.jpg

Articole de la același autor

La sfârșitul săptămânii trecute, la Bruxelles, a avut loc conferința de sfârșit de an a Comitetului Maritim Tripartit, organism din care fac parte reprezentanții armatorilor și ai sindicatelor navigatorilor din Uniunea Europeană, precum și cei ai Comisiei Europene. 


Țara noastră a fost reprezentată de Adrian Mihălcioiu, președintele Sin-dicatului Liber al Navigatorilor și șef al Inspecto-ratului ITF România.


Participanții au trecut în revistă modul în care au fost duse la îndeplinire măsurile adoptate pentru acest an și au stabilit programul pentru 2017. 


"Cel mai important punct al dezbaterilor a fost strategia europeană privind transportul maritim până în 2020. În cadrul acestui subiect, am discutat despre modul în care armatorii se achită de obligația de a încadra navigatori europeni pe navele cu pavilion european. Ei au beneficiat de anumite stimulente din partea Uniunii Europene, dar nu au răspuns pe măsură. Totuși se constată o tendință de creștere a numărului de navigatori europeni din flota UE.


Eliminarea birocrației de la bordul navelor a fost o altă temă de interes de pe agenda reuniunii. Comunitatea maritimă dorește ca navigatorii să fie degrevați cât mai mult de obligația de a întocmi documente și a le transmite autorităților portuare în variate forme și în diverse limbi. În acest scop, se urmărește standardizarea acestor raportări și transmiterea lor în format electronic, de la bordul navelor. Se dorește eliminarea hârtiilor, scurtarea timpului de întocmire și transmitere a documentelor și, totodată, economisirea forței de muncă de la bordul navelor. Proiectul este, în parte, implementat și va continua. La bordul navelor încă există multă birocrație, multă hârțogărie. Proiectul pilot este realizat la nivelul Uniunii Europene, urmând a fi extins la nivel mondial", relatează Mihălcioiu. 


În cadrul temei referitoare la performanța în shipping, s-a discutat despre performanțele în protecția mediului. S-a constatat că au fost îndeplinite foarte multe dintre obiectivele stabilite, dar trebuie perseverat ca transportul maritim să fie și mai puțin poluant. 


"Hărțuirea și presiunile psihologice la bordul navelor constituie tema unui proiect lansat de sindicatele europene, pe care armatorii și Comisia Europeană îl susțin. Fenomenul s-a amplificat datorită faptului că echipajele sunt multinaționale, multiculturale. Proiectul are în vedere găsirea celor mai bune metode astfel încât membrii echipajelor să coopereze fără a intra în conflicte, fără a fi supuși presiunilor și hărțuielii. Cazuistica în această privință este foarte bogată. Navigatorii ajung să fie hărțuiți de cei mai mari în grad din diverse motive: pregătire profesională, diferențe culturale etc. 


Acest fenomen pune în pericol viitorul shipping-ului. Tinerii sunt cei mai vulnerabili la presiunile psihologice și renunță la meseria de marinar. Nu au de suferit doar ei, ci și întreaga omenire. Se cunoaște că flota mondială înregistrează un deficit de ofițeri, care tinde să crească", a spus liderul SLN.


Participanii au mai discutat despre vizele Schengen și libera circulație a navigatorilor, pentru a-și putea exercita meseria. 


"Subiectul navelor fără echipaje, controlate prin satelit nu a lipsit din dezbaterile acestei sesiuni - a spus Mihălcioiu. Ce se va întâmpla în cazul în care trebuie salvată viața pe mare, în caz de naufragiu sau de migrație masivă din zonele de război sau sărace? Potrivit legii, orice navă trebuie să acorde ajutorul, să participe la operațiunile de salvare. Cum vor acorda ajutorul navele fără echipaje? Sindicatele consideră că navele teleghidate vor trebui să aibă un echipaj minim la bord, mai restrâns decât cel de astăzi și cu un rol specific."


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 22 Octombrie 2016
Stire din Economie : Incidente  și accidente  pe mări și oceane
Sâmbătă, 15 Octombrie 2016
Stire din Economie : Incidente și accidente  pe mări și oceane
Pagina a fost generata in 1.0074 secunde