Ce a obținut ministrul Florin Georgescu de la creditorii internaționali ai României

391
1
Ce a obținut ministrul Florin Georgescu de la creditorii internaționali ai României - floringeorgescu-1344776480.jpg

Articole de la același autor

În ciuda crizei politice prelungite, România a reușit să-și îndeplinească angajamentele asumate prin acordul cu FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană. Aceasta este cea mai importantă concluzie la încheierea misiunii creditorilor internaționali. Cu certitudine că vestea va influența pozitiv piețele și va da mai multă încredere investitorilor străini.

În 2012, potrivit evaluărilor delegației, România va înregistra o creștere economică în jurul a 1,2%, indicele anual al inflației va fi de 3,5%, iar deficitul bugetar va fi de 2,2% din PIB, în loc de 1,85%, așa cum s-a convenit la întâlnirea precedentă.

Ce a obținut partea română în plus, în cadrul acestor negocieri? Potrivit ministrului finanțelor publice, Florin Georgescu, care a avut rolul de negociator șef, pe plan social și al cheltuielilor bugetare s-au asigurat sumele necesare pentru:

- creșterea salariilor nominale ale funcționarilor bugetari, la nivelul din iunie 2010;

- restituirea reținerilor ilegale din pensii;

- plata obligațiilor către persoanele cu dizabilități;

- achitarea datoriilor restante ale autorităților locale către diverși furnizori și creditori.

În plus, nu vor fi efectuate reduceri de personal în sectorul public în acest an, cifra de personal bugetar urmând să fie menținută la nivelul actual. Pentru mediul de afaceri, au fost agreate măsurile de stimulare a creării de locuri de muncă și achitarea TVA la încasarea facturilor (care se va aplica de la 1 ianuarie 2013). Guvernul s-a angajat să continue reformele economice struc-turale convenite. Astfel:

- Oltchim va fi privatizată cu un investitor strategic;

- un pachet de 15 procente din capitalul Transgaz va fi listat la bursă;

- se vor introduce conduceri profesioniste, pe bază de selecție competitivă, în zece societăți comerciale cu capital de stat și regii autonome.

Viitoarea misiune este programată la sfârșitul lunii noiembrie, când se va discuta bugetul pe 2013.

Comentează știrea

admirator
13 august 2012
adica

salariile nomiale au revenit la cifrele din iunie 2010, dar devalorizarea leului le-a aruncat inapoi cu 8%. s-au stopat retinerile din pensii (~40 lei), dar pensiile au scazut (iar devalorizarea) cu ~300 lei. Iar restituirile se vor face esalonat... cati vor mai trai?autoritatile locale depind de bugetul central? ce i-a impiedicat pina acum sa-si plateasca datoriile? nu vor fi reduceri de personal in sectorul public, dar nici angajari, asa cum s-a promis de Ponta! sa vedem conducerile alea profesioniste... Oricum, cit se va respecta? Asta e marea problema...

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3526 secunde