Cazierul fiscal va cuprinde mai multe fapte în viitor

324
Cazierul fiscal va cuprinde mai multe fapte în viitor - cazierulfiscal-1440001739.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Finanțelor Publice a pus în dezbatere proiectul de ordonanță de guvern privind cazierul fiscal. Actul normativ propune, printre altele:

- extinderea domeniului de aplicare a cazierului, la un număr mai mare de categorii de datorii față de stat;

- extinderea sferei de aplicare a cazierului fiscal luând în considerare prevederile Codului de procedură fiscală cu privire la declararea stării de inactivitate și a entităților fără personalitate juridică. De asemenea se propune menționarea distinctă a organizării cazierului fiscal pentru contribuabilii care au săvârșit fapte sancționate de Legea contabilității;

- extinderea sferei de aplicare a cazierului fiscal prin reglementarea înscrierii situațiilor de atragere a răspunderii solidare, dar și pentru situațiile când debitorul este declarat insolvabil sau insolvent;

- reglementarea distinctă a atragerii răspunderii solidare (patrimoniale) cu debitorul declarat insolvent potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, pentru creanțele administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală;

- reglementarea înscrierii inactivității fiscale a persoanei juridice sau a entității fără personalitate juridică în cazierul fiscal al reprezentanților legali ai acestora din perioada în care au apărut situațiile de declarare a stării de inactivitate. De asemenea, se propune reglementarea înscrierii inactivității fiscale în cazierul fiscal al noilor reprezentanți legali desemnați, în situația în care se menține starea de inactivitate fiscală pe o perioadă mai mare de un semestru calendaristic de la data înscrierii mențiunii în registrul comerțului sau în evidențele autorităților și instituțiilor publice la care sunt înregistrate celelalte persoane care nu au obligația înregistrării la registrul comerțului;

- se propune reglementarea scoaterii inactivității fiscale a persoanei juridice sau a entității fără personalitate juridică din cazierul fiscal al reprezentantului legal, dacă și-a pierdut această calitate, după un an de la înscrierea mențiunilor privind schimbarea reprezentantului legal în registrul comerțului sau în evidențele autorităților și instituțiilor publice la care sunt înregistrate celelalte persoane juridice și entități fără personalitate juridică care nu se înregistrează la registrul comerțului sau de la data expirării mandatului, în situația în care acesta este limitat în timp și nu a fost reînnoit;

- se propune ca unitățile teritoriale ale ANAF la nivelul cărora urmează să fie organizat cazierul fiscal să fie stabilite prin ordin al președintelui ANAF.

- se propune ca faptele sancționate contravențional cu avertisment să nu se înscrie în cazierul fiscal;

- se stabilește care sunt persoanele competente să solicite eliberarea certificatului de cazier fiscal al contribuabililor.

- se stabilește posibilitatea eliberării certificatului de cazier fiscal de către oricare dintre organele fiscale competente, indiferent de domiciliul fiscal al contribuabilului, în prezența acestuia sau a reprezentantului legal;

- se reglementează obligativității organizării de către ANAF a istoricului contribuabililor care au fost scoși din evidența cazierului fiscal și păstrarea datelor pentru o perioadă de 10 ani de la data scoaterii din evidență, care se utilizează de organele fiscale în realizarea analizei de risc;

- se reglementează obligativitatea prezentării certificatului de cazier fiscal în cazul cooptării unor noi membri în asociații și fundații, atunci când aceștia dobândesc și calitatea de reprezentanți legali. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.606 secunde