Cât costă listarea unei companii pe piața de capital din România?

141
Cât costă listarea unei companii pe piața de capital din România? - catcostalistarea-1486569128.jpg

Articole de la același autor

Listarea la bursă reprezintă unul din cei mai importanți pași din viața unei companii care dorește să obțină capital pentru dezvoltare. Iată care sunt tarifele percepute pentru listarea unei companii pe piața românească de capital:


Pentru piața reglementată, tariful aplicat pentru procesarea dosarului de listare este de 1.200 de lei. Acestui cost i se adaugă un tarif de admitere la tranzacționare care poate varia de la 3.600 lei la 21.000 lei, în funcție de valoarea capitalurilor proprii. Pornind de la acest indicator, listarea unei companii pe acest segment de piata al bursei poate costă, în această etapă, între 4.800 lei și 22.200 de lei. După primul an de listare, se percepe un tarif de menținere la tranzacționare pe piața reglementată. Acesta este variabil și se calculează după o formulă specifică.


Pentru piața AeRO, segmentul dedicat companiilor mici și mijlocii aflate în căutare de finanțare pe piața de capital, costurile sunt chiar mai mici. Astfel, tariful de procesare este de 250 lei, iar cel de admitere este de 700 lei. Prin urmare, costurile efective percepute unei companii pe segmentul AeRO sunt de 950 de lei. Tariful de menținere la tranzacționare pe piața AeRO este de 2.000 de lei pe an și se plătește din primul an de activitate.


Sumele nu includ tarifele percepute de entități precum ASF, brokeri. etc. sau TVA.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 09 Februarie 2017
Stire din Economie : Economia, pe scurt
Vineri, 03 Februarie 2017
Stire din Economie : Reforma pieții de capital din România
Pagina a fost generata in 0.7785 secunde