Sondaj "Cuget Liber"

Când pușcăriile vor fi pline de corupți și evazioniști, vom avea investiții în România

209
Când pușcăriile vor fi pline de corupți și evazioniști, vom avea investiții  în România - candpuscariile-1405705875.jpg

Articole de la același autor

Afacerile producătorilor și comercianților de materiale de construcții sunt în declin. Un sondaj realizat de cotidianul "Cuget liber", în rândul a zece companii din zona halta Traian, arată că vânzările au scăzut între 5% și 10%, în primele cinci luni ale anului 2014, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Agenții economici arată cu degetul spre Guvernul Ponta, considerându-l vinovat pentru scăderea dramatică a volumului investițiilor. Statul ar trebui să fie principalul investitor, să relanseze lucrările de infrastructură, dar este pentru al treilea an la rând când le taie bugetul. De altfel, ministrul Finanțelor Publice, Ioana Petrescu, declara la întâlnirea de la Cotroceni, cu președintele Traian Băsescu, că statul n-ar trebui să mai facă investiții și să le lase în seama privaților.

În prezent, în județul Constanța, mai multe primării au proiectele de infrastructură blocate. Lucrările de reabilitare și modernizare a rețelelor rutiere, de instalare a rețelelor de apă și canalizare - prinse în programele guvernamentale - nu primesc finanțare. Când vor fi reluate investițiile? Nimeni nu știe.

Guvernul Ponta este făcut responsabil și pentru prăbușirea investițiilor private. Introducerea impozitului pe construcțiile speciale (celebra "taxă pe stâlp") a dus la dublarea costurilor cu impozitele pe proprietate, au afirmat companiile participante la sondaj. Cele mai afectate sunt sectoarele direct productive, în care se regăsesc astfel de construcții. "Taxa pe stâlp" și supra-accizarea carburanților au descurajat investițiile, susțin producătorii și comercianții de materiale de construcții. "Astăzi este mult prea costisitor să fii investitor în România" - a declarat managerul unui angro de materiale de construcții.

O lungă perioadă de timp, până în 2008, sectorul construcțiilor a fost motorul economiei naționale. Când un constructor se urca pe schelă, dădea de lucru altor zece salariați din industria materialelor de construcții, din transporturi, comerț și servicii.

În 2009, criza economică și imobiliară au gripat motorul. Guvernul Boc a încercat să-l repornească cu ajutorul programului "Prima Casă" și atragerea finanțărilor europene pentru lucrările de autostrăzi și dezvoltare regională. Guvernul Ponta a continuat programul "Prima Casă", dar a blocat lucrările de infrastructură și atragerea fondurilor europene. N-a reușit să elaboreze master-planul transporturilor și nici să semneze acordul de parteneriat cu Uniunea Europeană pe 2014 - 2020, de care depinde alocarea finanțării comunitare.

Pentru constructori, pentru producătorii și comercianții de materiale de construcții, viitorul este mai mic și mai negru decât în bancurile de pe vremea lui Ceaușescu. Acum, Guvernul Ponta le pregătește o nouă lovitură: majorarea impozitelor aferente unor proprietăți imobiliare.

Reducerea CAS cu 5% la angajatori nu va contribui nici cât negru sub unghie la relansarea investițiilor private, cum nu va folosi nici la albirea muncii la negru, afirmă agenții economici.

Ce-ar trebui făcut? Dacă vrem să avem bani pentru sănătate, învățământ, cultură, cercetare științifică și investiții în infrastructură, trebuie stopată jefuirea banului public de către guvernanți, aleșii locali, politicieni și funcționarii publici. Judecătorii, procurorii, polițiștii și inspectorii fiscali trebuie plătiți mai bine, să fie motivați să stârpească evaziunea fiscală și corupția, susțin agenții economici. Când pușcăriile vor fi pline cu cei ce sabotează prin astfel de acte economia națională, vom avea impozite mai mici și investiții mai multe.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.293 secunde