Când băncile nu sprijină IMM-urile, trebuie să intervină statul

237
Când băncile nu sprijină IMM-urile, trebuie să intervină statul - candbancilenusprijinaimm2-1560202588.jpg

Articole de la același autor

În intervalul 2000 - 2008, creditul a fost motorul creșterii economice. Împrumuturile susțineau investițiile, activitatea curentă a firmelor, exporturile, dar și consumul. Banii circulau și se înmulțeau cu viteză, iar băncile se luptau să dobândească cote mai mari de piață, deschizând noi unități și oferind facilități mai multe decât concurența. 


Agenții economici aveau încredere în creditare, în sistemul bancar, iar acesta le jura "iubire veșnică". "Dragostea" a durat până la prima criză serioasă cu care s-a confruntat economia post-decembristă și, în 2009, motorul creditării s-a blocat. Deși din 2013 s-a reluat creșterea economică, băncile nu au revenit la sentimente mai bune față de economia reală, proferând să crediteze populația și statul. 


În anul 2013, opt din zece cereri de creditare erau respinse de bănci, iar cele mai multe refuzuri le primeau IMM-urile. Se vorbea despre o "indispoziție" cronică a băncilor de a finanța micile afaceri.


Au trecut șase ani de atunci, am ajuns la mijlocul anului 2019, dar șoseaua creditării continuă să fie presărată cu prea multe obstacole pentru IMM-uri, chiar și atunci când împrumuturile sunt solicitate pentru a cofinanța investițiilor realizate cu bani europeni. 


"În prezent, performanța generală a României în ceea ce privește accesul la finanțare este sub media europeană", susține Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA), dând și explicația: "Întreprinderile, în special la începutul activității, nu sunt adesea capabile să demonstreze în fața finanțatorilor bonitatea lor financiară, întrucât, de exemplu, nu dispun de garanții suficiente, și, de asemenea, nici soliditatea planurilor lor de afaceri, întrucât nu au performanțe economice dovedite." 


Și atunci, ce este de făcut? Comisia Europeană recomandă autorităților române să adopte măsuri de încurajare a investițiilor realizate de IMM-uri, dacă nu doresc să se piardă sumele alocate programelor de sprijinire a respectivelor întreprinderi. 
Drept urmare, respectivul minister a elaborat un proiect de OUG prin care propune prelungirea până la 31 decembrie 2027 a perioadei de implementare a programelor de sprijin pentru IMM-uri și introducerea altora noi, și anume:
- Programul pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici și
Mijlocii. Acesta este parte integrantă a Săptămânii Europene a IMM-urilor, o campanie de promovare a antreprenoriatului în Europa și de informare a antreprenorilor despre ajutorul de care pot beneficia la nivel european, național și local. Acest eveniment pune la dispoziția IMM-urilor o gamă largă de informații, sfaturi, ajutor și idei în scopul dezvoltării activităților acestora;
- Programul de accelerare a dezvoltării IMM-urilor, care are drept scop sprijinirea realizării de investiții. Acesta se desfășoară în continuarea Programului Româno-Elvețian pentru dezvoltarea IMM-urilor;
- Programul Start – up Export, care își propune să încurajeze întreprinderile mici și mijlocii autohtone, în activitățile de export, atât prin activități de instruire și mentorat în domeniul exportului, cât și prin alte forme de sprijin care să conducă la creșterea numărului firmelor exportatoare românești.
În prezent, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat derulează programul Scale UP, o schemă de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor IMM-urilor, care are alocată suma de 900.000.000 lei (pentru perioada 2017 - 2020). Se estimează că numărul total de beneficiari va fi de 200 de IMM-uri. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4361 secunde