€ 4.7205
£ 5.2885
$ 4.1484

Mai multe ştiri online:

Canalul Dunăre – Marea Neagră a fost sărbătorit la împlinirea a 35 de ani de la intrarea în exploatare

Ştire online publicată Sâmbătă, 25 Mai 2019. Autor: Ion TIȚA-CĂLIN
Zi frumoasă de mai. Soarele aruncă săgeți de aur în apele Canalului Dunăre – Marea Neagră, iar câțiva nori defilează pe albastrul cerului. Nerăbdători, pescărușii se rotesc peste ecluza de la Agigea. E un zbor de pândă. Cine știe, poate că, odată cu apa, vor fi pompați și pești în ecluză.




La sediul Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile e forfotă mare. Fanfara Forțelor Navale Române însuflețește atmosfera cu ritmuri vesele. Alături de gazde se află reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, ai Forțelor Navale, ai Autorității Navale Române, ai administrațiilor locale, ai unor companii și instituții constănțene, foști directori și angajați ai CN ACN, clerici și ziariști.
Ați ghicit! Este aniversarea Canalului Dunăre – Marea Neagră, care a împlinit 35 de ani de la darea în exploatare. Ceremonia începe cu dezvelirea plăcii aniversare și, pentru că nimic nu se face fără voia bunului Dumnezeu, continuă cu o slujbă religioasă.


În topul canalelor navigabile ale lumii
În cuvântul de deschidere a festivității, Daniel Georgescu, directorul general al CN ACN, a spus următoarele: „Se împlinesc 35 de ani de când cea mai importantă cale navigabilă din Europa, construită, proiectată cu tehnologie și utilaje sută la sută românești, a intrat în exploatare. De șapte ani sunt director la această companie și, împreună cu echipa mea, cred că ne-am îndeplinit misiunea, fapt demonstrat de cifrele înalte de trafic realizate în ultimii șase ani. (…). Canalele Dunăre - Marea Neagră și Poarta Albă - Midia, Năvodari reprezintă cea mai mare construcție hidrotehnică din Europa. Am rămas și rămânem în topul canalelor navigabile de la nivel mondial și datorită faptului că proiectele pe care le-am realizat ne țin acolo, sus. Avem tehnologie de ultimă generație, iar ecluzele sunt modernizate. Urmează să finalizăm numeroase alte proiecte și ne vom bucura împreună de lucrurile frumoase care se vor întâmpla în următorii 15 ani.”


O confirmare a capacității și inteligenței românești
Ionel Minea - secretar de stat în Ministerul Transporturilor a prezentat un scurt istoric al Canalului Dunăre – Marea Neagră. „Această impresionantă construcție a beneficiat de lucrări de amploare fără precedent în hidrotehnica românească. Este rezultatul muncii colective a 30 de institute de cercetare și proiectare, un plan care înglobează peste 33.500 de proiecte de estimare și construcții detaliate, semnate de peste 1.000 de specialiști. Ideea unui canal între Dunăre și Marea Neagră a fost avansată încă din 1837, însă lucrările depășeau posibilitățile tehnice de atunci. De abia în anul 1927 a fost dezvoltat primul proiect modern al sistemului de navigație, dar lucrările la o cale navigabilă s-au derulat, inițial, din anul 1949 până în 1953, fiind reluate după 1975. 
Inaugurat pe data de 26 mai 1984, Canalul Dunăre – Marea Neagră se înscrie în cea mai mare clasă de canale interioare, potrivit standardelor europene. Construcția canalului a implica eforturi umane și financiare deosebite, dar și o serie de lucrări conexe de mare anvergură, precum construirea unor poduri, ecluze, rectificarea unor șosele, căi ferate și amenajări de terenuri inundabile. Această construcție rămâne o confirmare a capacității și inteligenței românești, a forței economiei noastre naționale. 
Canalul scurtează cu aproximativ 400 de kilometri ruta mărfurilor de la Marea Neagră până la porturile dunărene din Europa Centrală și cu aproximativ 4.000 de kilometri drumul mărfurilor din Australia și Orientul Îndepărtat către Europa Centrală. Principalul avantaj al Canalului Dunăre – Marea Neagră este legătura directă cu portul Constanța, cel mai mare port maritim de la Marea Neagră și unul dintre cele mai mari din Europa.”
În cadrul festivității, 21 de angajați și foști angajați care au muncit vreme de 35 de ani la CNACN au primit diplome de merit. 
La final, cei prezenți au asistat la efectuarea probelor la ecluza de la Agigea a Canalului Dunăre – Marea Neagră, ecluză la care s-au executat lucrări de modernizare. 


x   x   x
Stimați cititori, în 2018, traficul pe canalele navigabile a fost de 32.919.138 tone capacitate, respectiv 14.122.200 tone de mărfuri. În contul României au fost transportate 55% din mărfuri, pentru Serbia - 21%, Bulgaria - 11%, Ungaria - 7%, Austria – 2%, Republica Moldova, Bosnia Herțegovina și Croația – 1%.
Între 1 ianuarie și 31 decembrie 2018, canalele Dunăre - Marea Neagră și Poarta Albă - Năvodari au fost tranzitate de 22.511 unități navale, din care: 15.604 barje, 3.015 șlepuri, 86 nave fluvio-maritime (inclusiv gabare), 3.780 remorchere împingătoare, precum și 26 nave de croazieră. 
În primele patru luni ale anului 2019, traficul pe canalele navigabile a fost de 10,096 milioane de tone capacitate, cu 26% mai mare față de aceeași perioadă din 2018. Au fost transportate 5,247 milioane de tone de mărfuri, cu 38% mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8046 secunde