Campanie internațională împotriva oboselii la bordul navelor

486
1
Campanie internațională împotriva oboselii la bordul navelor - marianpopescuanr-1409588704.jpg

Articole de la același autor

r Inspectorii de Port State Control verifică dacă se respectă timpul de odihnă al marinarilor

2012 a fost unul dintre cei mai dramatici ani din istoria shipping-ului, cu un record de catastrofe navale - scufundări, coliziuni, eșuări, incendii, explozii și alte accidente semnificative -, în care au fost implicate 78 de nave. Cel puțin 981 de oameni și-au pierdut viața în aceste accidente.

În 2013, un număr de 69 de nave s-au scufundat ori li s-a declarat pierderea totală. Peste 600 de persoane și-au pierdut viața sau au fost date dispărute.

Numărul accidentelor navale majore (scufundări, coliziuni urmate de scufundarea uneia dintre nave, eșuări și incendii) s-a ridicat la 31 în primele cinci luni din 2014, iar cel al vieților pierdute, la 369.

Oboseala - motiv de reținere a navelor

La producerea acestor catastrofe navale contribuie numeroși factori, printre care și starea de oboseală a personalului navigant, aflat în cart, după cum au demonstrat numeroase investigații.

Ca reacție la numărul mare de accidente produse din această cauză, organizațiile Paris Memorandum (din care face parte România) și Tokyo Memorandum au inițiat o campanie de inspecții de Port State Control privind respectarea programului de odihnă la bordul navelor, a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Marian Popescu, șeful serviciului Port State Control și Flag State Control, din cadrul Autorității Navale Române.

Trebuie spus că timpul de odihnă și de cart al echipajelor navelor maritime este strict reglementat prin convenții internaționale (ILO 147, ILO 180, STCW și MLC 2006).

Chestionarul aplicat în cadrul campaniei de inspecții cuprinde 14 întrebări legate de prevederile acestor acte normative. În principiu, ele se referă la faptul că: la bordul navelor, trebuie să fie afișat, la locuri vizibile, programul de lucru; pe navă trebuie să existe echipajul minim de siguranță, conform certificatului navei, în structura prevăzută, cu certificate de marinar și brevete corespunzătoare funcției ocupate la bord; pe navă trebuie să existe tabelul obligatoriu, cu orele de lucru și de odihnă, pe zile.

În practică, există tendința de a se copia un tabel după altul, de a nu se consemna corect orele de muncă și odihnă. Prin verificări încrucișate, inspectorii pot constata care este realitatea.

"În funcție de rezultate, se pot lua o serie de măsuri, inclusiv reținerea navei când echipajul este foarte obosit sau este sub influența alcoolului. Am avut un astfel de caz luna trecută, cu un comandant beat" - relatează Marian Popescu.

Sunt și situații în care, din motive obiective, orele de odihnă nu se pot respecta. Spre exemplu, la manevrele de intrare și ieșire din porturi trebuie să participe întregul echipaj, indiferent de orele de cart și de odihnă.

Alarma contra somnului

De-a lungul deceniilor, talia echipajelor de la bordul navelor s-a redus: de la 40 de oameni a ajuns la 20, iar în prezent, pe navele înalt automatizate se lucrează cu 10 - 12 oameni. În același timp, s-a produs o schimbare de conținut a activităților. Munca fizică s-a redus în favoarea celei intelectuale și de supraveghere a instalațiilor, în care atenția este solicitată într-o măsură mult mai mare. Oboseala psihică - marele dușman al atenției - i-a luat locul oboselii fizice.

"S-au și produs exagerări. S-a ajuns ca ofițerul mecanic să preia și rolul ofițerului electrician. Acum, asistăm la o revenire. În urma modificării STCW, prin amendamentele de la Manilla, s-a reintrodus funcția de electrician" - spune șeful serviciului PSC.

S-au căutat și soluții tehnice pentru a împiedica oamenii să adoarmă în timpul cartului sau să își părăsească postul. În baza unei reglementări a Organizației Maritime Internaționale, navele sunt dotate cu un sistem de alarmă (Bridge Navigational Watch Alarm Sistem). Navigatorul aflat în cart, pe puntea de comandă, trebuie să apese din cinci în cinci minute sau din zece în zece minute un buton, altfel se declanșează o alarmă în cabina comandantului sau a căpitanului. Este o măsură de prevedere și pentru cazul în care marinarului i se face rău.

Începând din iulie 2011, toate navele nou construite, de peste 150 tone și toate navele de pasageri aflate în exploatare trebuie să fie dotate cu acest sistem. Măsura a devenit obligatorie: din iulie 2012 - pentru navele mai mari de 3.000 tone; din iulie 2013 - pentru navele între 500 și 3.000 tone; din iulie 2014 - pentru navele între 150 și 500 tone.

Campania de inspecții privind respectarea timpilor de odihnă la bordul navelor a început la 1 septembrie 2014 și va dura 90 de zile, a declarat Marian Popescu. În zona Mării Negre, participă șase state, printre care și România. Pe baza datelor colectate, organizațiile inițiatoare vor stabili măsurile ce se impun pentru eliminarea oboselii ca factor de risc în producerea accidentelor navale.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
31 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 27 August 2014
Stire din Fun : Unde dragoste  nu e... există  soluții
Pagina a fost generata in 0.4183 secunde