Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de ieri

151

Articole recomandate

Bursa de Valori București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de ieri, cu o valoare totală a tranzacțiilor de 43,039 milioane de lei (8,893 milioane de euro).

La finalul ședinței de tranzacționare de joi, indicele principal BET s-a apreciat cu 0,55%, până la valoarea de 8.785,18 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 37 de acțiuni de la BVB, a crescut cu 0,52%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus, cu 0,40%.

De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, a consemnat o apreciere de 0,43%, iar BET-NG, care măsoară evoluția celor 10 companii energetice și de utilități, a urcat cu 0,76%.

Pe de altă parte, indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o scădere de 0,36%.

Pe Piața Reglementată, acțiunile Banca Transilvania au generat tranzacții în valoare de 19,681 milioane de lei, urmate de Transgaz, cu 6,015 milioane de lei, și Fondul Proprietatea - cu 3,49 milioane de lei.

Totodată, cele mai bune evoluții au fost înregistrate de acțiunile Romcarbon, în creștere cu 4,52%, Mecanica Ceahlău (+3,05%) și Transilvania Broker de Asigurare (+2,58%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile UAMT SA (-12,12%), Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (-3,18%) și SIF Moldova (-2,29%).



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3193 secunde