Sindicatul Național al Funcționarilor Publici:

"Bugetul anului 2018 obligă angajatorii publici la concedieri colective!"

463

Articole de la același autor

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici (SNFP) caracterizează proiectul de buget pentru anul 2018 ca fiind un act normativ premergător disponibilizărilor colective în cadrul administrației publice locale și centrale.

"Atragem atenția că sumele proiectate pentru cheltuielile de personal aferente anului 2018 (care au crescut cu un procent mult mai mic decât necesarul) vor obliga angajatorii publici să aplice dispozițiile art. 5 din OUG 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare în anul 2018, în sensul că, pentru a se putea încadra în buget și pentru a plăti integral drepturile de natură salarială, vor fi nevoiți să aprobe numărul maxim de posturi în funcție de sumele alocate pentru cheltuielile cu personalul.

Prin urmare, creșterea salariului minim pe economie, precum și majorarea salariului brut al angajaților pentru a nu li se diminua salariul net ca urmare a aplicării noilor reglementări din Codul Fiscal ar obliga angajatorii să aloce pentru cheltuielile de personal un buget mult mai mare decât cel indicat prin proiectul de act normativ privind bugetul pentru anul 2018.

Având în vedere cele prezentate, facem apel către toți parlamentarii pentru a analiza această situație și pentru a hotărî majorarea fondului de salarii în vederea prevenirii concedierile colective din administrația publică", se arată în comunicatul semnat de președintele SNFP, Sebastian Oprescu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8519 secunde