Brăiloiu, supărat că banii pentru turism se duc doar la Mangalia

512
Brăiloiu, supărat că banii pentru turism se duc doar la Mangalia - 10b7e32d53a7b035f110adcdf67e2962.jpg
Primarul Ovidiu Brăiloiu a declarat, într-o conferință de presă, că Eforie nu se poate compara cu orașe mari, precum Constanța, ca putere economică, și nici cu Mangalia, care se bucură de atenția și banii Ministerului Turismului.
Această remarcă a fost făcută vineri de primarul Ovidiu Brăiloiu cu prilejul lansării proiectului "Promovarea activităților de marketing și a produselor specifice destinației turistice Eforie", din cadrul Programul Operațional Regional 2007-2013.
Primarul a ținut să precizeze încă de la început că aprobarea proiectului vine după doi ani de la depunerea lui, astfel încât unele dintre produsele turistice care sunt incluse în proiect nu mai sunt de strictă actualitate și ar trebui adaptate, cu referire la eve-nimentul anual "Balneo-turism Eforie". De asemenea, eveni-mentul devenit deja de tradiție, târgul de antichități e un produs turistic care ar merita să fie introdus în proiect, a mai adăugat el.
În conjunctura actuală, pro-movarea unităților de turism i se pare primarului Brăiloiu mai importantă.
O activitate principală a pro-iectului se referă la evaluarea impactului campaniei de pro-movare a produselor turistice specifice Eforie, având ca țintă creșterea cu 17% a numărului de turiști. Și aici Brăiloiu s-a arătat neîncrezător în sensul posibilității de a avea o evidență reală a numărului de turiști, aducând ca argument faptul că mare parte dintre ei se cazează la particulari. "Dacă noi am putea știi pe bune câți turiști vin, am concura cu Mamaia", a spus Brăiloiu.
Întrebat dacă Târgul de antichități ar putea căpăta caracter permanent, Brăiloiu a spus că acest eveniment doar marchează momente precum 1Mai sau Zilele Orașului Eforie.
Proiectul obligă primăria să susțină singură sau cu spon-sorizare cel puțin trei ani activitățile, aspect pe care primarul dorește să-l discute cu oficialii Ministerului.
Referindu-se la alte proiecte de infrastructură pentru care există aprobarea MDRT, Brăiloiu a spus: "Noi nu am primit bani. Văd că banii se duc la Mangalia".
Strada Mării, un alt proiect al Primăriei Eforie, se află în imple-mentare, dar sub directa supra-veghere și coordonare a MDRT.
Deși el și-ar fi dorit ca acest drum, ce face legătura între Eforie Nord și Eforie Sud, paralel cu marea, să ajungă până la com-plexul Flamingo, acesta ar trebui să treacă pe teritoriul sanatoriului care, "prin nu știu ce tertipuri, a trecut din Domeniul privat al orașului în grădina Consiliului Județean", s-a exprimat Brăiloiu la finalul conferinței de presă.
Cezar PETROVICI

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 30 Aprilie 2011
Stire din Economie : Proiectul RISING, prezentat la Constanța
Vineri, 29 Aprilie 2011
Stire din Economie : Hotelieri, aveți grijă, cad stele!
Joi, 28 Aprilie 2011
Stire din Economie : Încep demolările pe litoral
Pagina a fost generata in 2.6666 secunde