De teama Fiscului

Bogații României se-nghesuie să își declare veniturile din străinătate

259
Bogații României se-nghesuie să  își declare veniturile din străinătate - bogatiiromaniei-1429113692.jpg

Articole de la același autor

r Sumele declarate au crescut de șapte ori într-un singur an

Potrivit Agenției Naționale de Administrație Fiscală, veniturile din străinătate obținute în 2013 și declarate în 2014, de către persoanele fizice cu averi mari au fost de peste 7 ori mai mari decât cele declarate în 2013, pentru anul 2012. Creșterea a fost de la 18.272.804 lei la 144.275.059 lei (circa 32 milioane de euro).

ANAF consideră că această evoluție spectaculoasă este rezultatul campaniei duse de Direcția Verificări Fiscale pentru declararea veniturilor obținute în străinătate. Campania constă în: emiterea de notificări către persoanele care alcătuiesc grupul persoanelor fizice cu averi mari, prin care le-au fost aduse la cunoștință obligațiile fiscale de declarare a acestor venituri; solicitarea de informații privind veniturile din străinătate; efectuarea de verificări extinse.

Programul de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi mari cuprinde, într-o primă fază, un grup de aproximativ 400 de persoane din București și din restul țării.

Până în prezent au fost declanșate 30 de verificări fiscale prealabile documentare. În cadrul lor, au fost analizate informațiile solicitate terților (rulajele conturilor bancare, informații de la instituții care gestionează registre de evidență a imobilelor și bunurilor mobile - terenuri, clădiri, autovehicule, nave, aeronave - datele de la oficiile registrului comerțului, organe fiscale teritoriale, documente justificative și financiar-contabile ale companiilor deținute de persoanele verificate, informații de la autorități fiscale din străinătate etc.). Analiza documentară urmărește identificarea veniturilor obținute de persoanele verificate și compararea lor cu veniturile declarate.

Dintre cele 30 de verificări, în cazul a 11 persoane fizice s-a constatat existența unei diferențe semnificative între veniturile estimate pe baza verificărilor și veniturile declarate. Persoanelor în cauză li s-a solicitat să furnizeze documente justificative (inclusiv declarația de patrimoniu și venituri) sau clarificări relevante. Verificările sunt în curs de desfășurare.

Vă mai aduceți aminte, stimați cititori, de celebra Lege nr.18 din 1968, supranumită "Legea ilicitului"? Cei mai în vârstă n-au uitat că, în anii ´70 - ´80, din secolul XX, aceasta a făcut o mulțime de victime printre directorii din turism și comerț, printre șefii de câr-ciumi și bodegi, printre gestionari.

Legea a fost folosită ca o armă mai ales împotriva mandatarilor. La mijlocul anilor ´60, pentru a relansa economia afectată de război și de jaful rușilor, Partidul Muncitoresc Român permisese apariția sectorului particular în eco-nomie. O mulțime de restaurante, bodegi, baruri, cofetării, patiserii și mici ateliere meșteșugărești au fost încredințate șefilor respectivelor unități, în regim de mandatariat. Era echivalentul locației de gestiune din zilele noastre.

Metoda nu era nouă. Era replica românească a NEP-ului (noua politică economică) din Rusia anilor 1917 - 1921. Lenin a permis existența limitată a afacerilor private, care au înflorit rapid și au relansat economia ieșită din Primul Război Mondial și din războiul civil. După moartea lui, Stalin a pus capăt NEP-ului și foarte mulți nepmani au avut de su-ferit.

Mandatariatul din România a avut soarta NEP-ului. Ceaușescu l-a desființat și, în baza Legii 18, Securitatea a confiscat averile multora dintre mandatari.

Până și activiștii comuniști au simțit pe pielea lor cât de dură e legea. Este celebru cazul celor ce-și ridicaseră vile în Piatra Neamț și împotriva cărora Ceaușescu a trimis Securitatea să le confiște.

După Revoluția din Decembrie 1989, Legea nr.18 a fost îngropată de noile autorități, iar Securitatea, desființată. Pe fondul vidului legislativ și al haosului instituțional ce au urmat, s-a instaurat epoca de înflorire a averilor ilicite.

Sub presiunea Uniunii Europene și a organismelor financiare internaționale, care solicitau reducerea nivelului evaziunii fiscale, Guvernul Boc a adoptat OUG nr. 117/2010, prin care s-a introdus o modificare importantă în Codul fiscal. În baza acestei prevederi, reprezentanții Ministerului de Finanțe au dreptul să verifice situația fiscală a persoanelor fizice, respectiv întreaga lor avere.

Funcționarii Ministerului Finanțelor Publice au avut nevoie de trei ani să conceapă instrumentele fără de care nu pot verifica averile ilicite.

În 2013, Direcția Verificări Fiscale din cadrul ANAF a început să lucreze efectiv la verificarea marilor averi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 15 Aprilie 2015
Stire din Economie : Fiscul dă cu biciul doar în cei mici
Pagina a fost generata in 1.4666 secunde