Black Sea Ports&Shipping și-a deschis porțile în Mamaia

185

Articole de la același autor

A opta ediție a evenimentului Black Sea Ports&Shipping și-a deschis porțile, ieri, în prezența primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a directorului general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, Daniela Șerban, a directorului Transport Business, Rory James Doyle și a numeroși delegați și expozanți.

Ediția din acest an, a opta, se desfășoară la hotel "Del Mar" din Mamaia în perioada 10 - 11 iulie 2019 și este găzduită de CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, evenimentul fiind cel mai important de acest gen din regiunea Mării Negre.

Prezența la Constanța a Black Sea Ports&Shipping este motivată de importanța portului românesc în regiunea Mării Negre, de relațiile strânse pe care portul Constanța le are cu celelalte porturi din zonă, de potențialul de dezvoltare a afacerilor.

Tematica Black Sea Ports&Shipping se referă la abordarea problemelor de actualitate și la provocările din domeniul transportului și logisticii la nivel mondial.

În prima zi a conferinței s-a discutat despre impactul Brexitului asupra portului Constanța, poziționarea portului Constanța ca poartă maritimă între Asia și Europa, noi trenduri în stabilirea rutelor de transport în Marea Neagră, rolul transportului maritim în dezvoltarea comerțului pe coridorul TRACECA etc.

Evenimentul reprezintă o oportunitate pentru operatorii portuari din portul Constanța de a-și prezenta serviciile, soluțiile pe care le propun pentru dezvoltarea afacerilor, să poată avea întâlniri de afaceri cu reprezentanți ai unor companii cu experiență la nivel global.

Ediția din acest an a Black Sea Ports&Shipping reunește 30 de lideri din domeniul transportului internațional, peste 300 specialiști din domeniul portuar, reprezentanți ai autorităților, importatori, exportatori, linii de transport maritim, expeditori de marfă, companii de logistică, porturi, companii de exploatare a terminalelor, operatori feroviari, firme specializate în echipamente portuare și furnizori de servicii din țări din întreaga regiune a Mării Negre.

Țările reprezentate la acest eveniment de marcă pentru transportul naval sunt: Kazahstan, Turcia, Georgia, Polonia, Grecia, Marea Britanie, Serbia, Ungaria, Bulgaria, Moldova, Ucraina, Olanda, Malaezia, Luxemburg, Germania, Italia, Azerbaijan, Belgia.

Acestora li se alătură companii românești din domeniul transporturilor și logisticii, precum și parteneri europeni ai Portului Constanța.

Evenimentul cuprinde și o expoziție a participanților, expozanții reprezentând domenii diferite de activitate conexe transportului naval.

Pentru sprijinul pe care CN APM SA l-a acordat în organizarea acestui eveniment, Rory James Doyle a înmânat o plachetă de onoare directorului general al CN APM SA Constanța, Daniela Șerban.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3841 secunde