Black Friday este o mare păcăleală. Ce spun autoritățile

245
Black Friday este o mare păcăleală. Ce spun autoritățile - black-1526304333.jpg

Articole recomandate

 Atenție la reducerile de Black Friday! Acesta este avertismentul transmis de Consiliul Concurenței.


Românii trebuie să fie foarte atenți la campaniile de genul Black Friday și să compare prețurile și calitatea produselor, nu doar să aștepte ca autoritățile să sancționeze magazinele care nu respectă legea, a declarat, luni, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.


"Oamenii ar trebui să-și facă temele, să verifice prețurile care au fost înainte, pentru că online poți să vezi și prețuri mai vechi. Trebuie să se informeze mai bine. Companiile în primul rând au interesul să fie corecte, pentru că altfel riscă să distrugă încrederea consumatorilor și oamenii vor evita și nu vor mai dori să cumpere, iar atunci companiile pot suferi", a arătat Chirițoiu.

El a adăugat că prețurile online pot fi mai bune decât cele din comerțul tradițional, însă magazinele induc consumatorilor percepția eronată că produsele sunt mai ieftine în timpul promoțiilor.


Potrivit lui Chirițoiu, autoritățile trebuie să vegheze la respectarea legii, dar și oamenii trebuie să facă un efort să nu pice în aceste capcane.

"Noi, autoritățile statului, în special cei care se ocupă de protecția consumatorului, trebuie să fim atenți la respectarea legislației privind promoțiile. Dar asta nu înseamnă că oamenii trebuie să se culce pe o ureche și să nu fie atenții la banii lor. Oricare dintre noi, când cumpărăm ceva, suntem atenți, comparăm prețurile, ne uităm la calitate, deci facem un anumit efort. Este o lecție generală de viață. Nu trebuie să te bazezi pe nimeni 100%, important este să te bazezi pe tine", a susținut Chirițoiu.


El a arătat că reprezentanții Consiliului au descoperit incidental aceste nereguli, în timp ce analizau aspecte legate de concurență, într-un caz în care o platformă online este suspectată că își privilegiază produsele proprii în dauna produselor unor terți, în sensul că le poziționează mai atractiv pentru consumatori. Astfel, au fost găsite nereguli la promoțiile Black Friday în majoritatea cazurilor, iar la 20% din cazuri prețurile erau chiar mai mari decât în mod obișnuit.

"Datele le-am trimis la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, care poate aplica sancțiuni acestor companii", a mai spus șeful Concurenței, potrivit Realitatea.net.

Comercianții online nu respectă legislația în domeniu, în cadrul campaniilor de reduceri, a constatat Consiliul Concurenței în urma unei anchete sectoriale privind comerțul electronic, potrivit unui comunicat de la începutul lunii mai. Astfel, în cadrul analizei, autoritatea de concurență a remarcat faptul că prețul la care se aplică reducerea (prețul de referință, care apare "tăiat"), afișat de comercianții online, este mai mare decât nivelul prevăzut de lege, pentru aproximativ 80% din produsele monitorizate.

Astfel, din datele analizate de autoritatea de concurență, reiese există un comportament generalizat de nerespectare a normelor legale privind campaniile de reduceri de prețuri. În aceste condiții, mecanismele de manifestare a concurenței prin preț în cadrul promoțiilor sunt distorsionate, percepția clienților cu privire la prețul real (prețul de referință) fiind deformată.

Vânzările realizate în cadrul principalei campanii promoționale Black Friday au ajuns, în anul 2017, la aproximativ 200 de milioane de euro, reprezentând aproximativ 7% din vânzările realizate în tot anul


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3116 secunde