Banii recuperați de la corupți, împărțiți bugetarilor

176
1
Banii recuperați de la corupți, împărțiți bugetarilor - baniidinconfiscari-1423737083.jpg

Articole de la același autor

Federația Solidaritatea Sanitară din România a dat publicității următorul comunicat de presă: "În contextul dovedirii unor fapte de corupție fără precedent, ce scot la iveală furtul unor sume considerabile din bugetul de stat în perioada în care invocarea crizei financiare a condus la reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor, Federația "Solidaritatea Sanitară" din România solicită guvernanților completarea actelor de justiție cu un gest necesar de dreptate socială, respectiv returnarea sumelor cu care au fost păgubiți salariații.


În acest sens, solicităm Guvernului și Parlamentului constituirea unui fond special destinat plății salariilor tăiate în sectorul bugetar în timpul regimului Boc, DNA - ul și instanțele urmând să alimenteze acest cont cu sumele recuperate în cadrul proceselor de corupție.  În felul acesta, salariații păgubiți ar fi constituiți de facto parte civilă în procesele penale care au ca obiect sumele furate din bugetul de stat de către cei vinovați.


Despăgubirea celor care au suferit pierderea unor venituri considerabile, în condițiile în care banii de la buget se scurgeau în mod ilegal în buzunarele private, constituie un gest de normalitate socială, având și un puternic rol preventiv. Invocarea crizei economice ca motiv pentru producerea unor pierderi patrimoniale semnificative în cazul a peste un milion de salariați (acțiune care a adâncit de fapt criza), concomitent cu furtul banilor de bugetul de stat, constituie o atitudine profund imorală și ilegală, cei vinovați fiind obligați să plătească, iar cei care au suferit pierderi având dreptul la despăgubiri.


Constatăm totodată că întreaga politică îndreptată împotriva statului social în ultimii 6 ani a avut ca principal obiectiv conectarea în mod ilegal a unor interese private la banul public, respectiv afacerile pe seama statului. Este evident acum pentru toți cetățenii României că atacul desfășurat în toți acești ani împotriva sindicatelor, în calitatea lor de parteneri de dialog, a avut ca scop înlăturarea rolului lor de control a modului de cheltuire a banului public. În acest context, considerăm necesară refacerea tuturor instituțiilor care aveau menirea să vegheze la apărarea statului social, inclusiv întreaga structură de dialog social." 


Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
31 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Vineri, 06 Februarie 2015
Stire din Politică-Administrație : "Nu am influențat niciun membru PSD"
Pagina a fost generata in 0.7192 secunde