Bani de la Guvern pentru proiecte europene

180
Bani de la Guvern pentru proiecte europene - banidelaguvernsursacorona24news-1598891967.jpg

Articole de la același autor

În ședința de Guvern de ieri a fost aprobată acordarea a două miliarde de lei pentru pregătirea proiectelor de atragere a fondurilor europene în perioada 2021-2027, sumă care va fi decontată de Uniunea Europeană, a declarat într-o conferință de presă ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

Potrivit Agerpres, prin Ordonanțele de Urgență aprobate luni au fost alocate fonduri pentru pregătirea de proiecte pentru o serie de domenii de investiții considerate prioritare, potrivit ministrului. Un prim domeniu pentru care este elaborată documentația este cel de transport. Acesta va cuprinde de la investiții în autostrăzi, la investiții în calea ferată, în metrou, tren metropolitan, material rulant destinat transportului.

Al doilea domeniu important pentru care Guvernul a alocat suma de 700 de milioane de lei, necesară pregătirii documentațiilor tehnico-economice este cel al schimbărilor climatice: irigații, eroziunea solului, protecție antigrindină, împăduriri. Un alt domeniu de investiții este cel legat de mobilitate și regenerare urbană, turism, cultură, eficiență energetică, campusuri școlare pentru învățământul dual și colegii cu tradiție. Pentru acestea au fost alocate 450 de milioane de lei necesare pregătirii proiectelor. O sumă consistentă, 500 de milioane de lei, s-a alocat și pentru sănătate, în special domeniului oncologic și celui al bolilor cardiovasculare. Alte domenii considerate prioritare sunt cercetarea, dezvoltarea infrastructurii edilitare, situațiile de urgență și digitalizarea. Totalul bugetului pentru pregătirea proiectelor este de două miliarde de lei, adică 450 de milioane de euro, sumă care este eligibilă pentru decontare din bugetul alocat Planului Național de Relansare și Reziliență. Ca termene - limită principale pentru accesarea fondurilor, în luna octombrie trebuie să fie elaborat primul draft de Plan Național de Relansare și Reziliență. Negocierea va avea loc în perioada octombrie - aprilie, apoi, până la finalul lunii aprilie 2021, va trebui să fie încheiat acest proces de negociere și să existe decizia CE pentru ca România să poată accesa fondurile.

"Este un document de extremă importanță pentru România. Scopul este de a ameliora starea economică a României și de a restarta activitățile economice", a mai spus ministrul Boloș.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5469 secunde