Băncile – somate să colaboreze cu fiscul la recuperarea datoriilor

282
Una dintre cele mai uzitate metode de către fisc în recuperarea datoriilor este aplicarea popririlor bancare. Deși de multe ori măsura are efect, există și numeroase cazuri în care datornicii se fac nevăzuți, orice încercare de a mai recupera ceva din debite fiind sortită eșecului. Potrivit reprezentanților Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța, motivul pentru care se întâmplă aceste lucruri este constituit tocmai de procedura prin care se înființează poprirea bancară. Potrivit legislației, în astfel de cazuri, popririle bancare se trimit la sediul central al unității bancare în cauză, iar aceasta ia măsuri de blocare a conturilor pentru toate sucursalele băncii de pe întreg teritoriul țării. După înființarea popririi, băncile sunt obligate să plătească, de îndată sau după data la care creanța devine exigibilă, organului fiscal, suma reținută și cuvenită, în contul indicat de organul de executare.
"Această măsură dă naștere la situații neplăcute, din punctul de vedere al debitorului, deoarece se întâmplă ca, la data blocării conturilor, debitorul să aibă bilete la ordin sau ordine de plata în bancă, care devin descoperite. În general, nu am întâmpinat dificultăți în relațiile cu băncile privind decontările către noi, însă au fost și cazuri când, odată blocate conturile, instituția bancară a înștiințat debitorul să-și retragă disponibilul. Le atragem atenția băncilor că Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, face referire chiar la înscrierea orei când s-a înființat poprirea, putându-se verifica astfel buna credință de care acestea dau dovadă față de respectarea legislației fiscale și față de organul fiscal. Pe de altă parte, dacă vom fi nevoiți, vom organiza și desfășura controale la unitățile bancare pe această temă", a explicat Emil Mihăilescu, șef adjunct Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.185 secunde