Autostrada Sibiu-Pitești - o investiție de mare atracție pentru constructori
188
Articole de la același autor
Ministerul Transporturilor și-a amintit, în sfârșit, că viața marinarilor români trebuie protejată
27 Noiembrie 2020
Testarea psihologică a navigatorilor români se face „după ureche”
10 Noiembrie 2020
Situaţie tragică! Ofițerul Sorin Vedeanu, prizonier în Djibouti, la bordul unei nave abandonate
04 Noiembrie 2020
Navele străine își fac de cap în zona economică exclusivă a României la Marea Neagră (II)
18 Noiembrie 2020
Un număr de 15 oferte au fost depuse în cadrul procedurii de atribuire a contractului „Proiectarea și execuția autostrăzii Sibiu – Pitești, secțiunea 3: Cornetu – Tigveni”, a anunțat Ministerul Transporturilor.
Valoarea estimată a contractului este de 5.324.779.469 lei, fără TVA.
Durata contractului este de: 14 luni - perioada de proiectare; 59 luni perioada de execuție; 60 luni perioada de garanție a lucrărilor.
Traseul are o lungime de 37,4 km, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile. Principalele lucrări ale acestei secțiuni sunt:
- 95 de poduri și pasaje;
- un tunel cu două galerii independente, în lungime de 1,7 km pe galerie;
- un nod rutier la Cornetu și altul la Văleni;
- un ecoduct în zona localității Călinești.
- 95 de poduri și pasaje;
- un tunel cu două galerii independente, în lungime de 1,7 km pe galerie;
- un nod rutier la Cornetu și altul la Văleni;
- un ecoduct în zona localității Călinești.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 29 Noiembrie 2020
Joi, 26 Noiembrie 2020
Marţi, 03 Noiembrie 2020
Marţi, 03 Noiembrie 2020
Luni, 12 Octombrie 2020
Duminică, 11 Octombrie 2020
Vineri, 20 Noiembrie 2020
Joi, 15 Octombrie 2020