€ 4.6639
£ 5.2762
$ 4.1179

Mai multe ştiri online:

Autoritățile navale și portuare din România și Qatar vor adopta memorandumuri de înțelegere

Ştire online publicată Joi, 08 Noiembrie 2018. Autor: Ion TIȚA-CĂLIN
Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, se află în vizită oficială în Qatar cu delegația condusă de premierul României. Marți, 6 noiembrie 2018, la Doha, demnitarul român s-a întâlnit cu Jasim bin Saif Al Sulaiti, ministrul Transporturilor și Comunicațiilor din statul Qatar.

Cei doi oficiali au discutat despre memorandumul de înțelegere privind colaborarea dintre Compania de Management Portuar „MWANI QATAR” și Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” Constanța.

O altă temă de discuție a fost memorandumul de înțelegere privind recunoașterea reciprocă a certificatelor maritime în acord cu Convenția Internațională privind standardele de pregătire a navigatorilor (STCW). Această propunere a fost analizată de Autoritatea Navală Română, care are toată disponibilitatea pentru asigurarea unei bune colaborări cu Autoritatea Maritimă din Qatar, pentru aplicarea corectă a reglementărilor maritime internaționale în contextul în care nu aducem atingere directivelor europene, acordurilor și convențiilor la care România este parte.

Cei doi oficiali au discutat și despre modalități de aprofundare a cooperării bilaterale în ceea ce privește infrastructura de transport. Investițiile în acest sector sunt sustenabile pe termen lung, indiferent de cât de mult va evolua tehnologia în domeniu. Ministrul Lucian Șova a declarat că investițiile avute în vedere de Guvernul României asigură țării noastre posibilitatea de a fi prezentă, pe termen lung, pe piața internațională.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7332 secunde