Au fost aprobate normele de aplicare ale programului Prima Casă

197
Au fost aprobate normele de aplicare ale programului Prima Casă - primacasa-1598181550.jpg

Articole recomandate

Guvernul a aprobat normele de aplicare ale programului "Prima Casă", a anunțat șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

"Au fost aprobate normele de aplicare ale programului Prima Casă. Reamintesc, în acest caz vorbim despre două categorii de beneficiari, respectiv cei care, până în prezent, erau în categoria beneficiarilor conform condițiilor din programul Prima Casă, respectiv credite de până la 70.000 de euro, cu garanții de stat de 50% și avans 5% pentru locuințe noi sau vechi. La aceștia se adaugă o nouă categorie de beneficiari, cei care vor achiziționa imobile cu valoare cuprinsă între 70.000 de euro și 140.000 de euro, cu garanții de stat de 60% și avans de 15%", a spus Dancă, citat de Agerpres.

"Acestea sunt condițiile pentru programul Noua Casă aprobate prin hotărâre de guvern, în ceea ce privește normele de aplicare ale acestui program. Odată cu publicarea normelor în Monitorul Oficial, practic, programul este disponibil pentru cei care doresc să achiziționeze imobile cu credite cu garanții de stat. Vorbim despre un plafon de aproximativ 1,6 miliarde lei, disponibil până la sfârșitul acestui an pentru acest program", a adăugat Ionel Dancă. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4701 secunde