Au crescut preţurile la toate produsele. Cât costă să pregăteşti masa de Paște

Sâmbătă, 01 Mai 2021, 00:00
1129
Paştele este una dintre sărbătorile importante ale românilor. Şi pentru că românul este bun creştin, bun gospodar şi îi place să mănânce bine, mai ales produse preparate de el, în perioada premergătoare sărbătorii începe goana după cumpărături. O masă tradiţională de Paște ar trebui să conţină ouă roşii, cozonac, pască şi bineînţeles preparate din carne de miel. Am făcut o incursiune prin pieţe şi vă spunem cât costă anul acesta masa tradiţională de Paște.

Tradiţia creştină spune că de Paște nu trebuie să lipsească oul roşu, pasca şi vinul. Iar mielul reprezintă simbolul jertfei Mântuitorului pentru iertarea păcatelor noastre. Toate bucatele pascale au încărcătură spirituală şi trebuie să ne bucurăm alături de cei dragi la masa de sărbătoare. Pentru masa tradiţională avem nevoie în primul rând de ouă vopsite. Pentru gospodinele ocupate care nu au timp de bucătărit, retailerii au venit în ajutorul lor şi majoritatea hipermarketurilor au pe rafturi ouă gata vopsite, provenite din import la preţul de 12,5 lei casoleta de 10 ouă. Altfel, 10 ouă nevopsite sunt 11 lei, iar vopseaua variază între 0,80 bani şi 1,5 lei pliculeţul, la care mai adăugaţi şi un litru de oţet de 3 lei pentru fixarea culorii.

Trecem la partea cea mai costisitoare şi anume carnea de miel. Anul acesta, kilogramul de miel tăiat s-a vândut cu preţuri cuprinse între 32 şi 35 de lei. Iar în viu s-a dat cu preţuri între 13 şi 15 lei/kg la poarta fermei. În hipermarketuri carnea de miel a fost mai scumpă. Pulpa din spate s-a găsit şi la 50 de lei/kg, fiind miei proveniţi din import. O carcasă cu măruntaie, cu tot ce trebuie pentru drob, a costat în magazinele mari 45 de lei, iar în măcelăriile de cartier 25 de lei casoleta. Mult mai convenabil este să cumperi un miel întreg, dacă ai familie numeroasă şi îţi place şi poţi consuma fără restricţii medicale, din toate câte puţin. Un miel de 12,5 kg a costat aproximativ 400 de lei. Pe lângă carne avem nevoie de multe verdeţuri. Ceapă verde 2 lei/legătura, usturoi verde 2,5 sau 3 lei/legătura, leuştean 3 lei, mărar 2 lei, pătrunjel 1,5 lei, salată 3 lei, ridichi 3 lei/legătura, castraveţi 8 lei/kg, roşii 12 lei/kg. Pentru cine vrea să mănânce mai sănătos, pe lângă friptura de miel trebuie şi o garnitură, fie de cartofi 2,5 lei/kg sau de spanac care costă, curăţat 6 lei/kg. Bine ar fi să adăugăm pe listă şi un borcan de hrean care este 20 de lei la piaţă sau jeleu de mentă 15 lei borcanul mic.

Dulciuri mai bune şi mai ieftine făcute în casă

Acum că am terminat cu preparatele principale trecem la desert. Masă de Paşte fără cozonac şi pască nu se poate, de aceea fie cumpărăm de-a gata, fie ne încumetăm, suflecăm mânecile şi ne punem pe frământat. Prima variantă, cel mai ieftin cozonac este până în 10 lei, iar cel mai scump, umplut cu de toate este în jur de 50 de lei. O pască gata făcută costă 15 lei. Dacă facem noi cozonacul avem nevoie de 1kg de făină, 3 lei, drojdie 50g, 3 lei, lapte, 8 lei, zahăr 3 lei (avem nevoie de 350g cu tot cu umplutură), mirodenii, 10 lei, nucă, 15 lei, rahat, 5 lei, ulei, punem rotund un litru 8 lei. Costul final pentru un coş cu cele necesare pentru masa de Paște, fără băuturi, se ridică în jurul valorii de 600 de lei. Este strictul necesar pentru o familie cu patru persoane cu toate produsele achiziţionate de la piaţă sau de la magazinele mici din cartier. Indiferent de cât este masa de bogată sau mai puţin bogată, important este să fie armonie în familie şi să primim Învierea Domnului Iisus Hristos cu multă bucurie sufletească. Paște fericit!



Pagina a fost generata in 0.3772 secunde