Au apărut căpşunile româneşti în pieţe. Cât este kilogramul şi din ce judeţe sunt aduse

1258

Articole de la același autor

Pieţele constănţene au început să se coloreze în roşu, iar parfumul se simte de la o poştă. Vorbim despre căpşuni care sunt vedetele sezonului. Dar nu orice fel de căpşuni, ci româneşti. Preţul lor este destul de mare acum în prima săptămână, dar le concurează la gust pe cele greceşti.



De o săptămână au apărut în pieţele din Constanţa căpşunile româneşti. Preţul variază între 18 şi 10 lei în funcţie de cartier şi de ora la care vă duceţi la cumpărături. Dimineaţa sunt mai scumpe fiind proaspăt culese şi puse la vânzare, iar spre seară, dacă mai apucaţi, preţul lor se mai reduce cu 2, 3 lei pentru că sunt perisabile. Din păcate, în principalele pieţe constănţene nu se găsesc încă căpşuni româneşti autohtone, adică din Dobrogea.

În cursul zilei de marți, în piaţa „Cireşica” preţurile la căpşuni şi cireşe sunt destul de piperate. Un kilogram de căpşuni din Ialomiţa costă 18 lei, iar unul din Grecia 8 lei. Timp de o lună şi mai bine, căpşunile greceşti ne-au încântat ochii şi papilele gustative. Acum, nu prea mai sunt băgate în seamă, pentru că au apărut cele româneşti.

„Am cumpărat româneşti. Nu am cumpărat un kilogram, pentru că sunt prea scumpe, dar am vrut să văd cum sunt. Din păcate, nu se compară cu gustul din tinereţea mea. Sunt mai parfumate decât cele greceşti, dar nu mai sunt aşa de dulci”, a spus Ioana Cezar, pensionară. „Căpşunile româneşti abia au apărut. De la noi din judeţ încă nu am găsit, pentru că nu s-au făcut din cauză că a fost frig. Ale noastre, din Constanţa apar la începutul lui iunie. Căpşuna adevărată românească este mai mică, rotundă, dulce şi foarte parfumată. Dar nu prea se mai găseşte. Preţul la căpşuni o să mai scadă, dar nu cred că vor fi mai ieftine de 7 lei”, a declarat Maria Costache, comerciant în piaţa Cireşica.

Deşi suntem în piaţa cu nume de fruct, aici cireşele sunt cele mai scumpe, 35 de lei/kg. Lumea cumpără, în general, jumătate de kilogram de poftă.

Căpşunile de Satu Mare, 9 lei/kg

La piaţa Tomis III oferta era mai bogată şi preţurile pentru toate buzunarele. Pe aleea cu căsuţe de lemn, concurenţa era acerbă. Găseai căpşuni şi cu 8,50 lei de Grecia, cu 9 lei de Satu Mare şi cu 10 lei de Giurgiu. Dar de unde ştim că cele cu eticheta „româneşti” care sunt şi mai scumpe, nu sunt de fapt greceşti care sunt mai ieftine fiind importate la preţuri en gros?

„Puteţi cere actul de provenienţă al mărfii”, mi-a răspuns un comerciant.

Nu ar fi mai bine ca actele să fie afişate la vedere, să nu trezească suspiciuni?

„Eu mă uit la preţ, nu mă interesează de unde sunt. Nici cele româneşti nu mai sunt ce trebuie. S-a pierdut soiul de altădată. Acum le spunem „româneşti”, dar sămânţa este importată…aşa că tot preţul rămâne factorul decizional când cumpăr”, a precizat Ion Teodor, cumpărător.

Până vor apărea şi cireşele româneşti, ne mulţumim cu cele greceşti care momentan sunt 25 de lei/kg.

Nu uitaţi, că multe dintre căpşunile şi cireşele care sunt acum pe piaţă sunt forţate să se coacă artificial, de aceea şi lipsa gustului, iar specialiştii spun că perioada optimă pentru căpşuni şi cireşe naturale este finalul lunii mai, când se mai încălzeşte.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4711 secunde