€ 4.654
£ 5.1867
$ 4.1197

Mai multe ştiri online:

Atenție fermieri! Se depun cererile pentru ajutorul de stat la motorină!

Ştire online publicată Joi, 06 Decembrie 2018. Autor: Ion TIȚA-CĂLIN
În cursul lunii decembrie 2018 se depun cererile de acord pentru finanțare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2019, la centrele județene ale APIA. 
Beneficiari sunt: 
a) producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, care sunt înregistrați în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantațiilor viticole, alte evidențe funciare, care exploatează terenuri agricole, individual sau în forme de asociere conform legislației în vigoare, în scopul obținerii producției agricole;
b) producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, și/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizații de producători recunoscute, după caz, care sunt înregistrați în Registrul național al exploatațiilor și care dețin, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere conform legislației în vigoare, în scopul obținerii producției agricole;
c) organizațiile de îmbunătățiri funciare și federațiile de organizații de îmbunătățiri funciare înscrise în Registrul național al organizațiilor de îmbunătățiri funciare și Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare, așa cum sunt definite în Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) organismele/organizațiile de cercetare, respectiv universitățile, institutele și stațiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanțare, al căror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală și de a-și face cunoscute rezultatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie.
Persoanele fizice pot fi acceptate ca potențiali beneficiari ai prezentei scheme dacă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri trimestriale, se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare. 
Condiții de acordare în funcție de sectorul/sectoarele vegetal, zootehnic și/sau îmbunătățiri funciare în care își desfășoară activitatea:
a) să fie înscriși în Registrul unic de identificare (RUI) al APIA (să dețină ID fermier);
b) să fie înscriși în evidențele APIA cu suprafețele de teren pe care le exploatează sau în Registrul plantațiilor viticole, după caz;
c) să fie înscriși în Registrul agricol cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spațiile protejate (sere și solarii), precum și cu efectivele de bovine/ovine/caprine/porcine/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
d) să fie înregistrați în Registrul național al exploatațiilor (RNE) al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor sau să dețină document de înregistrare/autorizare sanitară veterinară pentru porci/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
e) suprafețele de teren pe care le exploatează să fie de minimum un hectar inclusiv, iar suprafața parcelei agricole să fie de cel puțin 0,3 ha,iar în cazul serelor, solarelor, viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor, arbuștilor fructiferi, suprafața parcelei agricole trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha și/sau după caz, să dețină un număr minim de animale. Pentru legume cultivate în sere și solare, pentru care se acordă schema de sprijin cuplat, suprafața minimă a exploatației este de 0,3 ha, iar suprafața minimă a parcelei este de 0,03 ha. Prin excepție, pentru ciuperci sa iau în considerare suprafețele din adeverințele emise de primării;
f) să exploateze/să dețină/să crească animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase în vederea obținerii producției agricole pentru care solicită ajutorul de stat;
g) să utilizeze instalații de irigat acționate cu motoare termice.
Cererea de acord prealabil se depune însoțită de următoarele documente:
a) copie a documentelor de identitate și a documentelor de înregistrare;
b) adeverință aliberată de Primarie cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spații protejate/cu efectivele de animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
c) adeverință eliberată de către Oficiul Național al Viei și al Produselor Vitivinicole pentru suprafețele cu vie, după caz;
d) situația suprafețelor și a structurii estimative a culturilor pentru care solicită ajutorul de stat si/sau producția de ciuperci estimată;
e) copia documentului care atestă înregistrarea/autorizarea sanitară veterinară pentru porci/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
f) situația privind calculul efectivului rulat /mediu estimat anual, în funcție de specie, întocmită de beneficiar;
g) dovada că solicitantul nu figurează ca debitor la organizațiile de îmbunătățiri funciare și federațiile de organizații de îmbunătățiri funciare înscrise în Registrul național al organizațiilor de îmbunătățiri funciare, precum și la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, furnizorul de apă și de electricitate, după caz;
h) copie de pe contractul de irigații/furnizare a apei, după caz;
i) cantitățile de motorină pentru care se solicită ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru sectorul îmbunătățiri funciare; 
j) angajamentul solicitantului persoana fizică cu privire la autorizarea ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, conform modelului anexa 5 din Ordin.
Acordul prealabil pentru finanțare prin rambursare se emite de către Centrele Județene APIA, în termen de cel mult 20 lucrătoare de la data depunerii Cererii de acord. 
În anul 2019, diferența dintre rata accizei standard prevăzută în coloana 3 din Anexa nr.1 de la Titlul VIII din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal și rata accizei reduse prevăzute la alin. (2), se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.
Valoarea accizei pentru anul 2019 este de 1,7385lei/litru.  


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Eveniment
luni, 10 decembrie Foto : DESCOPERIRE MACABRĂ! PICIOR DE OM, CARBONIZAT, GĂSIT LA CONSTANȚA 65840 vizite, 0 comentarii DESCOPERIRE MACABRĂ! PICIOR DE OM, CARBONIZAT, GĂSIT LA CONSTANȚA
Social
joi, 13 decembrie Foto : Diseară se închide Târgul de Crăciun din Piața Ovidiu 3767 vizite, 0 comentarii Diseară se închide Târgul de Crăciun din Piața Ovidiu
Sănătate
miercuri, 12 decembrie Foto : Tratament salvator la Spitalul de Urgență Constanța! 3142 vizite, 0 comentarii Tratament salvator la Spitalul de Urgență Constanța!
Cultură-Educație
luni, 10 decembrie Foto : Dispare Inspectoratul Școlar Județean? "Sunt asfixiați de birocrație" 1969 vizite, 0 comentarii Dispare Inspectoratul Școlar Județean? "Sunt asfixiați de birocrație"
ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.8061 secunde